Producţia internă de gaze va depăşi consumul în luna iunie, iar importurile nu mai sunt necesare

Economica.net
25 05. 2016
russian_gazprom_sees_lower_europe_gas_prices_93432300

Estimările ANRE arată că, în luna iunie, consumul total de gaze al ţării se va ridica la 6,2 milioane de MWh, în timp ce producţia internă curentă va fi de 8,6 milioane de MWh.

Consumul total este împărţit în consumul populaţiei şi al termocentralelor (0,945 milioane de MWh), al clienţilor non-casnici (4,729 milioane de MWh) şi consumul propriu tehnologic al instalaţiilor din sistemul de gaze (0,529 milioane de MWh).

Cum exportul de gaze este în acest moment imposibil din punct de vedere tehnic, diferenţa dintre producţie şi consum va fi stocată în depozite. Programul de înmagazinare include depozitarea unei cantităţi de 1,386 milioane de MWh, iar 1,094 milioane de MWh, tot din producţia internă, reprezintă disponibilul pentru consum sau injecţie în depozite.

Documentul ANRE precizează că, în luna iunie, nu va fi realizat niciun import de gaze. Anii trecuţi, importurile de gaze ajungeau chiar şi la 25% din consum, însă, odată cu închiderea unor mari consumatori, precum combinatele de îngrăşăminte chimice, consumul total a scăzut şi nu a mai fost nevoie de suplimentarea resurselor.

Totodată, şi preţul gazelor a cunoscut modificări substanţiale. Dacă anii trecuţi, pe pieţele internaţionale, gazele erau de două ori mai scumpe decât cele produse în România, acum preţurile sunt la acelaşi nivel.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a solicitat Ministerului Energiei abrogarea de la 1 iulie a Hotărârii de Guvern prin care a fost instituit calendarul de liberalizare a pieţei gazelor naturale pentru populaţie, a anunţat preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, în urmă cu două săptămâni.

‘Am avut acum câteva zile o întâlnire la Ministerul Energiei, unde am prezentat această situaţie. Am considerat că este important ca iniţiatorul Hotărârii de Guvern care a instituit acest calendar să ştie că la ora actuală evoluţia pieţei gazelor naturale este una favorabilă pentru liberalizare. Este momentul cel mai propice pentru finalizarea liberalizării. Practic, am solicitat ca Hotărârea de Guvern care impune creşterea preţurilor la consumatorul casnic cu 10% de la 1 iulie să fie abrogată şi să rămânem la preţul de 60 de lei pe MWh, cât este astăzi, ca preţ de referinţă, urmând ca piaţa să stabilească adevăratul preţ, dar să nu plecăm de la 66 de lei sau chiar 72 de lei aşa cum este prevăzut în calendarul de liberalizare’, a susţinut oficialul ANRE.

El a adăugat că, potrivit calendarului de liberalizare, la 1 iulie se prevede o creştere a preţurilor reglementate de 10%, de la 60 de lei pe MWh la 66 de lei pe MWh. Însă, acest lucru ar însemna ca preţul reglementat să devină mai mare decât cel de pe piaţa liberă, care este de circa 63 de lei pe MWh.

‘Ministerul Energiei solicită o analiză şi un studiu de impact prin care să arătăm că nu există o posibilitate de revenire a unor preţuri foarte mari, în sensul că ar exista un pericol ca în perioada de iarnă să se reîntoarcă preţurile. Există posibilitatea ca statul să reconsidere conceptul de consumator vulnerabil şi, în cazul în care s-ar întoarce preţurile în sensul creşterii, să aibă grijă de consumatorii vulnerabili, dar doar de aceştia. Aşa cum vedem evoluţia petrolului, de care depinde preţul gazelor, piaţa petrolului rămâne la un nivel mic, iar în următoarea perioadă de nouă luni nu vedem o modificare importantă, dar trebuie să ne gândim că următoarea perioadă de nouă luni este un an gazier. Deci, în anul gazier 2016 – 2017, nu vedem o modificare a preţului’, a continuat Havrileţ.