Producţia mondială de opium a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 85 de ani – ONU
Creşterea se datorează în principal Afganistanului, ţară responsabilă pentru 85% din producţia mondială, unde suprafeţele cultivate cu mac au crescut cu 7% anul trecut până la 224.000 de hectare, în condiţiile în care părţi din ce în ce mai mari din teritoriul Afganistanului sunt scăpate de sub controlul Guvernului central. Din cauza acestei creşteri, suprafeţele cultivate cu mac la nivel mondial au ajuns la 310.900 de hectare, un nivel care nu a mai fost atins de la finele anilor 1930, susţine UNODC.
Impactul acestei creşteri a ofertei este unul semnificativ pentru consumatorii din Asia, care absorb două treimi din produsele opiacee la nivel mondial, dar şi în Europa şi SUA. Potrivit calculelor UNODC, aproximativ 32,4 milioane de persoane, sau 0,7% din populaţia adultă a globului, sunt utilizatori ilegali de produse opiacee de genul heroină sau opium, scrie Agerpres.
‘În SUA, numărul deceselor legate de heroină a crescut iar semnalele sugerează că heroina este prezentă în cantităţi crescute şi la preţuri mai mici’, a declarat Angela Me, directorul diviziei de cercetare de la UNODC. În această ţară, numărul morţilor de supradoză de heroină a crescut cu peste 40% în doi ani, până la 8.257 de decese în 2014, un nivel fără precedent în ultimii 10 ani, a subliniat Angela Me.
Cu toate acestea, ONUDC avertizează că sporirea traficului mondial de produse opiacee nu a avut drept efect o creştere semnificativă a volumelor capturate, ceea ce sugerează că traficanţii şi-au modificat metodele de lucru.
UNODC observă că Africa tinde să devină o nouă placă turnantă pentru opiacee, un fenomen înregistrat în urmă cu un deceniu în cazul cocainei. De asemenea, Europa de Est devine atât o zonă de tranzit cât şi una de destinaţie pentru heroină.