Produse contrafăcute vândute pe internet: Gucci a obţinut despăgubiri de 144,2 milioane de dolari

Economica.net
18 10. 2013
new_gucci_store_concept_courtesy_of_gucci_33511900

Într-o hotărâre din 16 octombrie, judecătorul William P. Dimitrouleas de la Tribunalul Federal din Florida a interzis site-urilor încriminate orice „fabricare, import, promovare, distribuţie, vânzare şi ofertă de vânzare” a contrafacerilor care imită produsele celebrei case de modă italiene. Judecătorul a interzis acelor site-uri să folosească marca şi „orice logo care vizează lăudarea frauduloasă a serviciilor şi produselor lor” şi orice „imitaţie” a mărcii şi le-a ordonat să plătească casei Gucci despăgubiri totale de 144,2 milioane de dolari.

Judecătorul a ordonat, de asemenea, transferul imediat în proprietatea Gucci US a numelor de domeniu încriminate sau suspendarea lor definitivă. Hotărârea sa se aplică pentru toate acele site-uri. Cele mai multe dintre ele nu mai funcţionau joi.

Gucci US a depus plângere, în luna mai, la acest tribunal din Florida împotriva a trei entităţi care administrează acele site-uri în numeroase ţări, menţionând „recenta explozie a contrafacerilor pe internet”. Toate aceste site-uri integrau numele Gucci în adresa lor, iar unele copiau campaniile publicitare ale grupului, imaginile produselor sale, logourile sale şi alte detalii preluate de pe site-urile oficiale ale casei Gucci.

Unul dintre ele, care putea fi consultat joi, propunea poşete – prezentate ca fiind produse de Gucci – la reduceri, cu preţul de 264 de dolari.

Patrizio de Marco, preşedintele acestei case de lux, a felicitat decizia luată de tribunalul american.

Gucci, o casă de modă înfiinţată în 1921, face parte din grupul francez PPR, care şi-a schimbat denumirea în Kering.

Produsele contrafăcute aduc în fiecare an pagube de câteva miliarde de dolari acestei case de lux, în ciuda confiscărilor şi a altor operaţiuni ale poliţiei.

În august, poliţia italiană a anunţat confiscarea a 320.000 de poşete şi accesorii din piele contrafăcute, ca şi descoperirea unor false etichete Gucci şi Prada, şi închiderea a 15 site-uri care vindeau articole de lux ilegale.