Produse tradiţionale româneşti, promovate în Germania

Economica.net
14 06. 2013
brn_5272_86610100

Reprezentanţii companiilor participante la misiune (Comnilis Prod, Cosm Fan Carmangerie, Agro Cosm Fan, Marama Musceleană, Nicoratex, Domeniile Săhăteni, Taf Presoil, Gherda Management, Boromir Ind) s-au întâlnit cu reprezentanţii comunităţii şvabilor din Ulm, ai mediului de afaceri local şi regional, precum şi cu cei ai autorităţilor locale, stabilind bazele unor viitoare parteneriate.

Cu această ocazie a avut loc o degustare de vinuri şi a fost făcută o amplă expunere a ofertei turistice a României. De asemenea, au fost prezentate oportunităţile de investiţii în România, companiile româneşti apreciind susţinerea autorităţilor locale şi regionale pentru accederea lor pe piaţa din landul Baden-Wurttemberg.

Misiunea economică română la Ulm a fost organizată de Ministerul Economiei, APAR şi APEV, în parteneriat cu primăria oraşului Ulm, Biroul Dunării, constituit în cadrul Strategiei Dunării şi Donauband, Asociaţia germano-română din Ulm.

Volumul total al schimburilor comerciale cu landul Baden-Wurttmemberg în anul 2012 a depăşit 3 miliarde euro, din care exporturile româneşti au fost de aproximativ 2,3 miliarde euro.