Profesorii se vor putea pensiona anticipat dacă au 30 de ani vechime, a decis Comisia de învăţământ a Senatului

Economica.net
04 04. 2017
profesori_6758497654930_04711600

Raportul de admitere a fost adoptat cu majoritate de voturi în Comisia de învăţământ a Senatului, scrie News.ro.

Iniţiativa îi aparţine senatorului social-democrat Liviu Pop şi a fost semnată de alţi 20 de parlamentari de la PSD şi fostul UNPR.

Potrivit proiectului, în forma adoptată de comisie, ”personalul didactic poate fi pensionat la cerere fără penalizare dacă înainte de limitele de vârstă prevăzute de legislaţia în vigoare are 30 de ani vechime în învăţământ şi stagiu complet de cotizare”.

Iniţiatorul şi-a motivat propunerea de lege prin faptul că ”există profesori care îşi doresc pensionarea anticipată la cerere pentru că nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerinţelor de eficienţă ale sistemului de învăţământ actual într-o continuă schimbare, iar acest fapt se reflectă în rezultatele elevilor”.

”Dacă legea permite activarea cadrelor didactice, la cerere, 3 ani după împlinirea vârstei de pensionare, să li se permită şi pensionarea acelor angajaţi care consideră că nu mai sunt apţi de rezultate în învăţământ, tot cu 3 ani, dar anterior vârstei de pensionare”, se mai arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative.

Ministerul Muncii a anunţat că nu susţine pensionarea anticipată a cadrelor didactice deoarece propunerea încalcă principiile care stau la baza legii pensiilor: contributivitatea şi tratamentul egal al asiguraţilor.

Proiectul urmează să fie supus dezbaterii şi votului final în plenul Senatului, care este for decizional în acest caz, după ce Camera Deputaţilor l-a adoptat în noiembrie 2016.