Profetul crizei: Economia Chinei va încetini semnificativ în acest an

Economica.net
22 01. 2012

„În acest an va avea loc o încetinire semnificativă a creşterii economice. Piaţa imobiliară încetineşte, ca şi creşterea exporturilor. Dacă nu fac ceva, stimulente monetare şi de creditare, există riscul ca avansul să încetinească mult sub 8%”, a afirmat Roubini, cofondator al companiei de consultanţă Roubini Global Economics, citat de Bloomberg.

 

PIB-ul Chinei a crescut cu 9,2% anul trecut, cel mai lent ritm consemnat din 2002, din cauza calmării pieţei imobiliare şi a crizei datoriilor din Europa care a erodat cererea pentru exporturi.

 

Banca centrală a coborât luna trecută nivelul rezervelor minime obligatorii ale băncilor, pentru prima oară în ultimii trei ani, iar guvernul a permis celor mai mari cinci bănci să crească creditarea în primul trimestru. În plus, instituţia ar putea relaxa cerinţele referitoare la nivelul capitalului, au declarat surse apropiate situaţiei.