Profi a deschis două magazine noi. Încă 60 sunt în plan până la sfârşitul anului

Retailerul Profi şi-a extins reţeaua la un total de 240 de unităţi, prin două noi inaugurări, la Iaşi şi Drobeta Turnu Severin, şi ţinteşte atingerea a 300 de unităţi, până la finele anului, potrivit unui anunţ al reprezentanţilor companiei.
Economica.net - lun, 18 aug. 2014, 11:59
Profi a deschis două magazine noi. Încă 60 sunt în plan până la sfârşitul anului

Firma continuă strategia de dezvoltare în formatul standard, iar inaugurarea de la Drobeta reprezintă al patrulea magazin Profi din judeţul Turnu Severin.

Cele două noi magazine au suprafeţe de vânzări de 300 şi respectiv 335 metri pătraţi.

‘Cu deschideri de magazine aproape săptămânal, Profi îşi continuă politica de expansiune ce vizează un număr cât mai apropiat de 300 de magazine până la sfârşitul anului. Profi are peste 5.500 de angajaţi în prezent care lucrează în magazine în format standard şi City, în 118 localităţi din 40 de judeţe şi reprezintă cel de-al doilea mare lanţ de magazine din comerţul modern romanesc’, precizează managementul companiei.

La sfârşitul lui 2013, Profi a înregistrat un profit operaţional, înainte de amortizări, în creştere cu 49% faţă de cel raportat în anul precedent şi o cifră de afaceri netă de 1,456 milioane de lei, în creştere cu 26%.

Profi a inaugurat 63 de magazine, în 2013, şi a investit considerabil în sisteme de automatizare şi în creşterea nivelului de servicii oferite consumatorilor.

În acest sens, la Ploieşti, s-a deschis un al doilea centru logistic pentru îmbunătăţirea rutelor de aprovizionare din sudul şi estul ţării, iar lângă Bucureşti a fost inaugurată o platformă de legume şi fructe pentru a furniza magazinelor din zonă produse de cea mai bună calitate, iar vechiul sistem de case de marcat a fost înlocuit cu unul nou, mai competitiv, proces început în 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Spania sărbătorește 40 de ani de la semnarea tratatului de aderare în Uniunea Europeană. În patru decenii PIB-ul țării a crescut de zece ori
Spania sărbătorește 40 de ani de la semnarea tratatului de aderare în Uniunea Europeană. În patru decenii PIB-ul țării ...
Cele patru decenii în Uniunea Europeană (UE) au permis ca dimensiunea economiei spaniole să crească de zece ori datorită fondurilor de coeziune, pieţei fără frontiere şi monedei comune, dar......
Sameday, companie controlată de grupul eMAG, a cumpărat Cargus – Zf.ro
Sameday, companie controlată de grupul eMAG, a cumpărat Cargus – Zf.ro
Compania de curierat Sameday, parte a grupului eMAG, cel mai mare actor din comerţul online românesc, a cumpărat firma ...
Bursa de la București a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a urcat ...
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Circulația rutieră de pe Podul Prieteniei, dintre Giurgiu și Ruse, va fi suspendată temporar joi și vineri
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Circulația rutieră de pe Podul Prieteniei, dintre Giurgiu și ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...