Profi a finanţat cu 1,5 milioane de lei şase ONG-uri

Economica.net
03 11. 2016
profi_ong_53430800

Desfășurată în perioada 22 august-30 octombrie 2016, Campania Împreună cu tine, PROFI salvează destine! a luat forma unei competiții de proiecte, fiecare ONG participant câștigând câte o sumă proporțională cu numărul de puncte acumulate în urma voturilor acordate de clienți, anunţă un comunicat al Profi Rom Food.

Premiul I, în valoare de 668.095 lei, a fost câştigat de Organizația Salvați Copiii România pentru proiectul „Dotarea maternităților din România”. Premiul II, în valoare de 274.357 lei, a fost acordat pentru proiectul „Centrul de Resurse pentru Adopție” al Asociației Ador Copiii, iar premiul III, în valoare de peste peste 257.700 de lei, a fost acordat pentru proiectul “Fiecare copil în grădiniță”, Asociatia OvidiuRO.

De asemenea, au mai luat premii, de aproximativ 115.530 de lei, Fundația Hope and Homes for Children România pentru proiectul “Acasă pentru copiii în pericol de abandon”, “Tinerii ambasadori în lupta cu schimbările climatice”, proiect al Fundației Terra Milleniul III şi “Festivalul Internațional de Film pentru Copii KINOdiseea” al Asociației Culturală Metropolis.

„Din 2010, când am inițiat PROFI te premiază, campania adresată școlilor, și până astăzi, la finalul actualei editii a mai recentei campanii Împreună cu tine, PROFI salvează destine!, magazinele noastre au investit masiv în proiecte sociale. Considerăm că o parte din orice profit al unei firme trebuie să se întoarcă spre comunitatea în care aceasta activează“, a declarat Luminița Bunda, directorul de marketing al magazinelor PROFI.

Cu aproape 11 000 de angajați care lucrează în 468 de magazine din 232 localități, PROFI este rețeaua de retail modern cu cea mai mare acoperire geografică din România, care continuă să se dezvolte într-un ritm de cel puțin 100 de magazine pe an.