Profi a mai deschis încă două magazine și va încheia anul cu 1404 unități deținute în România
„Deși pandemia de Covid-19 a făcut că acest al 20-lea an din existența Profi să fie unul deosebit de dificil, avem numeroase motive să sărbătorim”, a declarant Pawel Musial, directorul general al rețelei.
„Nu doar că ne-am continuat dezvoltarea și am ajuns la acest număr impresionant de unități, dar am și evoluat la un nou nivel prin deschiderea noilor magazine concept din Ploiești și Craiova, că să enumăr doar două din succesele noastre”, a precizat Musial.
Inaugurarea primului depozit Profi cu temperaturi sub zero grade a creat condiții pentru lărgirea gamei de produse congelate, iar anul care vine va fi și el plin de proiecte îndrăznețe care vizează extinderea rețelei continuare, dezvoltarea și eficientizarea activității, fără a uită de comunitățile din jurul magazinelor și de angajați, fără de care compania nu ar putea ajunge la astfel de rezultate.
Cu peste 21,000 de salariați, dintre care unii lucrează de 20 de ani în cadrul companiei, și cu magazine în 634 de localități, fapt ce a determinat furnizorii să acorde acestei rețele premiului „Piață” pentru „Cea mai bună strategie de dezvoltare”, Profi este rețeaua de retail modern cu cea mai mare acoperire geografică din România.