Profi „se mută” la hotel. Au deschis două magazine la parterul unor astfel de unităţi

Economica.net
10 04. 2014
deva_60359100

Compania Profi Rom Food, deţinută de fondul de investiţii polonez Enterprise Investors şi care operează al doilea cel mai mare lanţ de magazine aliemtare din România, a deschis astăzi trei noi magazine, la Deva, Borşa şi Constanţa, ajungând la 217 unităţi pe plan local. Unităţile din Deva şi Borşa sunt amplasate la parterul unor hoteluri. Astfel, unitatea din Deva s-a deschis la parterul hotelului Deva, în centrul oraşului, pe Str. 22 Decembrie nr. 110 şi are o suprafaţă totală de 730 mp şi o sală de vânzări de 395 mp. Unitatea a fost redeschisă, după ce, pe 20 martie, data primei inaugurării, retailerul a constatat ca îi lipseşte autorizaţia de funcţionare. 

Totodată, primul magazin Profi din Borşa, judeţul Maramureş, va funcţiona în cadrul fostului hotel Iezerul din localitate, pe strada Decebal nr.2. Unitatea are tot format standard şi o suprafaţă totală de 620 mp.

În ce priveşte magazinul din Constanţa, el este al 5-lea din localitate, se află pe Str. I.L.Caragiale nr. 10, este în format City şi are o suprafaţă totală de 330 mp, cu o sala de vânzări de 210 mp.

Profi, este al doilea lanţ de magazine care şi-a deschis unităţi în cadrul unor hoteluri. La începutul anului trecut, retailerul belgian Delhaize a inaugurat   la Constranţa  o unitate Mega Image de 300 de metri pătraţi la parterul unei clădiri ce găzduieşte hotelul de patru stele Balada Nej. 

 Detalii aici 

Mega Image deschide magazin într-un hotel