Profi înţeapă Lidl cu un banner interpretabil pus pe magazine
La două săptămâni de la deschidere, un banner mare galben salută competitorul din localitate: „Vecine Lidl, bine te-am găsit!”
„Profi crede în concurenţa sănătoasă şi mesajul din Toplita este menit să evidenţieze exact acest crez. De altfel, înainte de Topliţa am lansat un astfel de mesaj la Sibiu, unde magazinele noastre sunt vecine, iar când Lidl a venit în Romania, i-am urat bun venit prin pliantul distribuit constant în magazinele noastre”, este răspunsul Profi la solicitarea ECONOMICA.NET.
Prima salutare (aparent) cordială a retailerului la adresa Lidl s-a folosit şi la deschiderea a celui de-al 166-lea magazin de la Sibiu, în luna mai a acestui an, acolo unde Profi a deschis într-o locaţie din imediata apropiere a unei alte unităţi Lidl.
Magazinul celor de la Profi din Topliţa este deschis într-un spaţiu comercial aflat în centrul oraşului, în timp ce magazinul celor de la Lidl se află pe strada Sportivilor, la câteva sute de metri şi face parte din reţeaua Plus preluată de Lidl. Chiar în apropierea magazinului Lidl, Profi a montat plăcuţe cu indicatoare spre propriul magazin.
Planurile retailerului Profi este de a ajunge la 200 de magazine deschise la nivel naţional până la sfîrşitul acestui an.
CITEŞTE ŞI Profi a deschis un supermarket la Topliţa
Ce profit a făcut Profi în 2012
Creşterea accelerată a numărului de magazine, se vede şi în cifra de afaceri a polonezilor de la Enterprise Investors (EI), proprietarii magazinelor Profi. Au crescut anul trecut cu 23,7%, ajungând la o cifră de afaceri de 1,15 miliarde de lei net. În 2012, retailerul Profi Rom Food a inaugurat 45 de magazine, investiţiile masive afectându-le puţin profitabilitatea. Au raportat un profit net de 13,13 milioane de lei, faţă de 13,2 milioane de lei cu un an în urmă.