Profil de patron român: unde stă, ce mânâncă, ce datorii are
Locuieşte cu precădere într-o locuinţă individuală pe care o deţine în proprietate, consumă carne la cel puţin două zile şi îşi permite cel puţin o vacanţă pe an. Acesta este profilul statistic al patronului român, cel care, departe de a avea averi de miliarde de euro, îşi câştigă existenţa lucrând pe cont propriu, într-un business prin care creeză, eventual, şi alte locuri de muncă.
Unde locuiesc patronii
Aproape toţi patronii din România (94,7%) trăiesc în locuinţe proprietate personală, majoritatea (53,5%) în imobile cu 3-5 camere. Totodată, 5,8% dintre aceştia au case cu peste 6 camere, iar 12% dintre ei posedă o a doua locuinţă sau chiar mai multe.
Potrivit datelor Institutului Naţionnal de Statistică, aproximativ toţi patronii (94,5%)au în case o temperatură adecvată atât în timpul iernii, cât şi vara. Aceştia (97%) consumă cel puţin un fel de mâncare cu carne sau mai mult o data la două zile, iar trei din cinci (64,4%) merg în vacanţe, cel puţin o săptămână pe an. Spre comparaţie, doar doi salariaţi din cinci îşi permit plata unei săptămâni de vacanţă pe an.
Ce deţine un patron
În general, casele patronilor sunt bine dotate cu aparatură, astfel că 99% dintre ei deţin frigidere şi combine frigorifice, 93,5% au maşini de spălat rufe, toţi au TV, 82,3% au computer şi 78,2% dintre ei au cel puţin un autoturism. În schimb, în cazul angajaţilor, doar 41,7% au propria maşină şi 51,6% au computer personal.
Griji de patron
Nu toţi patronii sunt însă cu totul lipsiţi de grijile zilei de mîine, astfel că doar aproximativ 1 din trei (35,5%) fac faţă cheltuielilor curente destul de uşor, uşor sau foarte uşor. În schimb, 17,8% dintre patroni ffac cu dificultate faţă cheltuielilor zilnice. În cazul salariaţilor, ponderea celor care pot plăti foarte uşor, uşor sau destul de uşor este de numai 16,9%. De asemenea, având venituri mai mari, patronii se împrumută mai mult. 22% dintre gospodăriile de patroni au luat bani cu împrumut, faţă de 20,9% în cazul familiilor de salariaţi.
Cu plata la timp a ratelor la bancă
Majoritatea patronilor îşi pot plăti la timp facturile şi ratele la bănci, astfel că, în cazul familiilor de patroni, ponderea celor care au putut plăti la timp facturile ce ţin de întreţinerea locuinţei (apă, gaz, căldură etc) se ridică la 40%. De asemenea, 77% îşi plătesc la timp energia electrică, 49,7% abonamentul telefonic şi 83% ratele la bancă. În schimb, în cazul familiilor de salariaţi, 41,5% au întârzieri la plata facturilor, 52% la plata energiei electrice, 64% nu pot plăti la timp abonamentul telefonic. Rata celor care care nu şi-au putut plăti la timp ratele la bancă se ridică la peste 81%.
INS nu deţine şi date defalcate cu privire la veniturile medii lunare ale patronilor. Potrivit rezultatelor anchetei bugetelor de familie, în trimestrul IV 2013, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 2624 lei pe gospodărie şi 920 lei pe persoană.
Veniturile băneşti au fost, în medie, de 2186 lei lunar pe gospodărie (766 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 439 lei lunar pe gospodărie (154 lei pe persoană)