Profilul clienţilor care cumpără ceasuri de lux purtate
Valoarea totală a pieței ceasurilor de lux la nivel global se apropie de 44,2 miliarde de dolari în 2023 şi ar putea ajunge la 63,2 miliarde până în 2030, susținută de o rată de creștere anuală compusă (CAGR) de 5,24%, conform unei cercetări realizate de MarkNtel, citată de oficialii Magnor.
„În România, la fel ca în alte țări, de altfel, această creștere este alimentată de interesul tot mai mare pentru investițiile alternative, care se dovedesc reziliente chiar și în contexte economice sau geopolitice nefavorabile. Achiziția acestor produse are o serie de avantaje. Prețurile ceasurilor pre-owned (purtate n. red.) sunt mai atractive comparativ cu modelele noi, așadar sunt accesibile unui public mai larg. Își păstrează sau chiar își cresc valoarea în timp, iar modelele rare pot deveni piese de colecție. În plus, pe lângă încurajarea economiei circulare și a avantajelor de mediu, clienții au acces la ediții limitate, un aspect important pentru colecționarii pasionați de aceste produse”, a spus Cosmin Popovici, CEO al Magnor.