George a majorat profitul net al BCR cu 142% în primele 9 luni din 2020, până la 845 milioane de lei

Economica.net
02 11. 2020
george_bcr_5768_23932000

„BCR a înregistrat un profit net de 845,8 milioane de lei (175,2 milioane de euro) în primele 9 luni din 2020, faţă de 348,8 milioane de lei (73,6 milioane de euro) în primele 9 luni din 2019 pe baza unui rezultat operaţional mai mare şi a unui avans semnificativ al creditelor noi, parţial compensate de costuri cu riscul mai mari. Profitul net din 2019 a fost afectat de constituirea unui provizion excepţional legat de activitatea BCR Banca pentru Locuinţe în trimestrul al doilea din 2019”, se spune în comunicat.

Banca menţionează că rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 6,6% până la 1,403 miliarde de lei (290,8 milioane de euro) în primele 9 luni din 2020, de la 1,317 miliarde de lei (278 milioane de euro) în primele 9 luni din 2019, pe fondul unor venituri operaţionale mai mari şi al unor cheltuieli operaţionale mai reduse.

Venitul net din dobânzi a crescut cu 5,7% până la 1,778 miliarde de lei (368,5 milioane de euro) în primele 9 luni din 2020, de la 1,683 miliarde de lei (355,2 milioane de euro) în primele 9 luni din 2019, favorizat de volume mai mari de credite atât pe segmentul de clienţi retail, cât şi pe cel de corporate, parţial compensat de impactul din dobânzi mai scăzute pe piaţa monetară.

Potrivit comunicatului, venitul net din comisioane a scăzut cu 13,3% până la 501,7 milioane de lei (103,9 milioane de euro) în primele 9 luni din 2020, de la 578,9 milioane de lei (122,2 milioane de euro) în primele 9 luni din 2019, determinat de un volum mai redus de comisioane din retrageri de numerar şi de eliminarea comisionului de retragere de la alte ATM-uri decât cele ale BCR în aprilie şi mai, ca măsură de sprijin în perioada stării de urgenţă.

Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 2,2% până la 256,7 milioane de lei (53,2 milioane de euro) în primele 9 luni din 2020, de la 251,1 milioane de lei (53 milioane de euro) în primele nouă luni din 2019, în principal datorită unei activităţi de tranzacţionare mai crescute.

De asemenea, rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 2,2% până la 256,7 milioane de lei (53,2 milioane de euro) în primele 9 luni din 2020, de la 251,1 milioane de lei (53,0 milioane de euro) în primele nouă luni din 2019, în principal datorită unei activităţi de tranzacţionare mai crescute.

Venitul operaţional a crescut cu 1,2% până la 2.618,5 milioane de lei (542,5 milioane de euro) în primele 9 luni din 2020, de la 2.587,4 milioane de lei (546 milioane de euro) în primele nouă luni din 2019, determinat de venitul net din dobânzi şi venitul net din tranzacţionare mai mari, parţial compensat de venitul net din comisioane mai mic.

Cheltuielile administrative generale au înregistrat în primele 9 luni din 2020 valoarea de 1,214,8 miliarde de lei (251,7 milioane de euro), în scădere cu 4,3% în comparaţie cu 1,270 miliarde de lei (268,0 milioane de euro) în primele nouă luni din 2019, mai ales ca urmare a contribuţiei anuale mai mici la fondul de garantare a depozitelor în 2020 versus 2019 şi a deprecierii mai scăzute, parţial compensate de cheltuieli cu personalul mai mari şi de cheltuieli legate de noul sediu central în 2020.
Astfel, raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit la 46,4% în primele 9 luni din 2020, faţă de 49,1% în primele nouă luni din 2019.

Conform documentului, rezultatul net din deprecierea instrumentelor financiare a înregistrat o alocare de 277,5 milioane de lei (57,5 milioane de euro) în primele 9 luni din 2020, comparativ cu o eliberare de provizion de 122,8 milioane de lei (25,9 milioane de euro) în primele nouă luni din 2019. Acest rezultat a fost influenţat în principal de actualizarea parametrilor de risc pentru a reflecta scăderea economică anticipată, precum şi de implementarea unor reguli mai stricte privind clasificarea din punct de vedere al riscului de credit conform IFRS 9, aplicabile expunerilor către clienţii afectaţi de situaţia curentă.

Banca precizează că rata creditelor neperformante a ajuns la 4,4% în septembrie 2020, uşor mai ridicată faţă de 4,1% în decembrie 2019. Această evoluţie reflectă efectul unui eveniment singular constând într-o expunere pe un client Corporate de valoare mare devenită neperformantă, înregistrată în trimestrul al doilea din 2020, după o lungă perioadă cu aproape nicio acumulare de noi credite neperformante şi pe fondul continuării recuperărilor pe ambele segmente retail şi corporate. În acelaşi timp, gradul de acoperire al creditelor neperformante cu provizioane a atins nivelul de 119,6% în septembrie 2020.

Rata de solvabilitate a BCR (doar banca) în conformitate cu reglementările privind cerinţele de capital (CRR), doar banca, s-a situat la nivelul de 21,4% în august 2020, semnificativ peste cerinţele Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata capitalului de Rang 1+2 de 20,5% (Grup BCR) în iunie 2020 arată clar puternica adecvare a capitalului BCR şi susţinerea sa continuă de către Erste Group. În acest sens, BCR se bucură mai departe de una din cele mai solide poziţii de capital şi finanţare dintre băncile româneşti.

Creditele şi avansurile acordate clienţilor au crescut cu 4,7% până la 41,935 miliarde de lei (8,606 miliarde de euro) la data de 30 septembrie 2020 de la 40,049 miliarde de lei (8,373 miliarde de euro) la data de 31 decembrie 2019, susţinute de creşteri atât în creditarea în retail (+6,8% faţă de decembrie 2019) cât şi în cea corporate (+2,4% faţă de decembrie 2019).

Depozitele de la clienţi au crescut cu 5,2% până la 60,796 miliarde de lei (12,477 miliarde de euro) la data de 30 septembrie 2020 de la 57,791 miliarde de lei (12,082 miliarde de euro) la data de 31 decembrie 2019, susţinute de creşteri atât pe depozitele retail (+6,1% faţă de decembrie 2019) cât şi pe cele corporate (+1,5% faţă de decembrie 2019).

Potrivit comunicatului, în activitatea de creditare retail, BCR a acordat credite noi în monedă locală pentru persoane fizice şi microîntreprinderi de 6 miliarde de lei în primele 9 luni din 2020 în principal datorită creditelor ipotecare şi de nevoi personale.

Vânzările de credite de nevoi personale au scăzut cu 4,4% an pe an în primele 9 luni din 2020, însă au crescut cu 50% în trimestrul al treilea faţă de trimestrul al doilea, recuperând parţial scăderea provocată de închiderea economiei în trimestrul al doilea din 2020 în contextul pandemiei. Vânzările de credite ipotecare au crescut puternic cu 38% an pe an în primele 9 luni din 2020 în totalitate datorită produsului ipotecar standard, în timp ce produsul ipotecar cu garanţia statului a scăzut an pe an din cauza aprobării cu întârziere a noilor condiţii. Creditele noi pentru microîntreprinderi au scăzut cu 12,4% an pe an în primele 9 luni din 2020, însa au crescut cu 69% în trimestrul al treilea faţă de trimestrul al doilea.

În activitatea de creditare corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite corporate noi în valoare de 5,7 miliarde de lei în primele 9 luni din 2020. Stocul de finanţări acordate sectorului IMM (inclusiv prin subsidiara BCR Leasing) a crescut cu 12,5% an pe an, atingând valoarea de 6,7 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro) la data de 30 septembrie 2020, ca urmare a unei concentrări mai mari pe afacerile noi şi pe dezvoltarea sectorului de leasing, precum şi a participării BCR în programul IMM Invest. Finanţarea Sectorului Public a crescut cu 16% an pe an. Segmentul de Real Estate a crescut cu 14,5% an pe an, ca urmare a tragerilor de fonduri în cadrul proiectelor de birouri şi spaţii comerciale finanţate în ultimul an.

Platforma inteligentă de banking George a ajuns la un milion de utilizatori, în creştere cu 60% faţă de S1 2019. Numărul de tranzacţii prin George a crescut cu 112% în primele nouă luni 2020 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019. Nouă din zece utilizatori folosesc varianta mobile. Conturile în valută au crescut cu peste 200% în primele 9 luni din 2020 faţă de aceeaşi perioada a anului trecut. George Moneyback, programul de loialitate care oferă bani înapoi, ca reducere, clienţilor care folosesc plata cu cardul, a ajuns la 230.000 de utilizatori în doar trei luni.