Profit cu 25% mai mare la Bursa din Bucureşti în 2014

11 02. 2015
bursa_carte_de_onoare_cu_sigla_intreaga_72008800

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat  un profit net de 11,9 milioane lei în 2014, din afaceri de  26,9 milioane lei, potrivit datelor preliminare raportate marţi de BVB.

Profitul este cu 25% mai mare decât în 2013, iar cifra de afaceri cu 11% mai mare. Marja netă a profitului este de 44,3%.

Creşterea afacerilor a fost determinată de intensificarea activităţii de tranzacţionare, dar şi de creşteri ale veniturilor din tarife percepute emitenţilor şi participanţilor şi ale veniturilor din servicii IT.

Compania Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este listată pe piaţa omonimă pe care o administrează, unde este evaluată la aproape 300 de milioane de lei, potrivit ultimului preţ de piaţă, de 39,18 lei / acţiune.

BVB a distribuit acţionarilor săi aproape 9 milioane lei sub formă de dividende din profiturile nete ale anilor precedenţi, care s-au adăugat la aprecierea preţului de piaţă al acţiunilor BVB de 5% de la începutul anului.

Costurile au crescut într-un ritm mult mai redus, ceea ce a condus la înregistrarea unui profit operaţional de 11,1 milioane lei, în creştere cu 37% faţă de anul precedent.

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni pe toate pieţele a ajuns la 13,2 miliarde lei, în creştere cu 14,1% faţă de 2013, în timp ce doar pentru piaţa reglementată de acţiuni avansul a fost de 15,2%.

BET, principalul indice al pieţei a încheiat anul cu un avans de 9,1%, în timp ce versiunea sa de randament total BET – TR (care include şi dividendele) a fost de departe indicele cu cea mai bună performanţă din regiune, cu un randament de 14,5%, se arată în documentul menţionat.

Pentru ultimul trimestru al anului 2014, BVB a raportat o cifră de afaceri de aproape 8 milioane lei. Profitul operaţional pentru perioada analizată a fost de 2,3 milioane lei, iar profitul net preliminar raportat a fost de 2,6 milioane lei, sau 0,33 lei pe acţiune.