Profit de aproape 55 de milioane de lei realizat de Biofarm, la nouă luni. Creştere de 20%
Profitul net al companiei s-a ridicat în perioada menţionată la 54,84 de milioane de lei, cu 20% peste cel din perioada ianuarie-septembrie 2020. Impozitul pe profit în primele nouă luni ale anului 2021 a fost în valoare de 12,456 de milioane de lei faţă de 10,038 de milioane de lei în aceeaşi perioada a anului 2020.
Cifra de afaceri realizată de Biofarm SA în primele nouă luni ale anului 2021 din vânzarea de produse finite şi mărfuri a fost realizată în principal din vânzări de produse finite direct la distribuitorii farmaceutici (pentru piaţa internă). Ponderea vânzărilor la export a reprezentat aproximativ 2,6% din vânzările totale nete ale companiei, produsele fiind exportate în şase ţări: Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Ukraina, Azerbaidjan şi Irak.
Biofarm are ca obiect principal de activitate producerea şi comercializarea medicamentelor de uz uman şi deţine Certificatul privind conformitatea cu buna practică de fabricaţie emis de Ministerul Sănătăţii – Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România pentru: produsele nesterile – capsule moi, lichide pentru uz extern, lichide pentru uz intern, comprimate, alte forme solide dozate: drajeuri, comprimate filmate; produse din plante; teste pentru controlul calităţii (microbiologice – fără testele de sterilitate şi fizico-chimice).
Biofarm are peste 200 de produse în portofoliu şi acoperă peste 60 de arii terapeutice. Pe 9 dintre cele 60 de arii terapeutice este lider de piaţă.
Acţionarii principali ai companiei sunt SIF Muntenia, cu 51,5774% din acţiuni, şi SIF Banat-Crişana – 36,7470%.