Profit de peste trei miliarde de lei pentru CFR Călători și cinci operatori privați în următorii 10 ani – estimare ARF

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) estimează că operatorii de transport feroviar (OTF) vor putea cumula un profit de peste trei miliarde de lei în baza contractelor de servicii publice pentru perioada 2022 – 2032 în transportul feroviar public de călători. Cei șase OTF la care se face referirie sunt CFR Călători, Interregional Călători, Regiotrans, Softrans, Transferoviar Călători, Regio Călători și Astra Trans Carpatic.
Anemona Andone - lun, 07 nov. 2022, 21:18
Profit de peste trei miliarde de lei pentru CFR Călători și cinci operatori privați în următorii 10 ani - estimare ARF

Luni, 7 noiembrie 2022, a avut loc la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) o conferință de presă ocazionată de prezentarea Contractelor de Servicii Publice (CSP) pentru perioada 2022 – 2032 în transportul feroviar public de călători. Acestea urmează să fie adoptate prin hotărâre de guvern și încheiate de ARF cu cei șase operatori de pe piața din România.

La conferință au participat președintele ARF, Ștefan – Adrian Roșeanu, iar conducerea MTI a fost reprezentată de Ionuț – Cristian Săvoiu, secretar de stat, responsabil pentru sectorul feroviar și de Dragoș Anoaica, director al Direcției Transport Feroviar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Încheierea contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru o perioadă de zeci ani, începând cu luna decembrie 2022, reprezintă o veritabilă schimbare de paradigmă în sistemul feroviar din România, spun reprezentanții ARF. Potrivi lor, prin aceste contracte se stabilește un cadru financiar predictibil, stabil și durabil în vederea trecerii de la piața guvernată de contractele atribuite direct la cea guvernată de contractele alocate prin procedură de licitație. Începând cu luna aprilie 2023, ARF va lansa primele proiecte – pilot de licitație a contractelor de servicii publice, iar acestea vor avea drept obiect serviciile feroviare pe care vor fi utilizate noile rame inter-regionale contractate de ARF în luna martie a anului curent.

CSP 2022-2032 vor permite celor șase operatori existenți (SNTFC ”CFR CĂLĂTORI” SA, SC Interregional Călători SRL, SC Regiotrans SRL, SC Softrans SRL, SC Transferoviar Călători SRL, SC Regio Călători SRL și SC Astra Trans Carpatic SRL) să aibă o șansă reală de dezvoltare, mai spun cei la ARF. Conform lor, cadrul financiar agreat cu MTI permite ieșirea din bucla subfinanțării, țintele stabilite în CSP fiind nucleul unei spirale pozitive prin programul de investiții asigurat atât de statul român, cât și de operatorii de transport feroviar.

Ionuț – Cristian Săvoiu a precizat că MTI susține un scenariu bugetar care asigură dezvoltarea sistemului feroviar din România, nu doar supraviețuirea acestuia, iar semnarea CSP 2022+ reprezintă intrarea într-o nouă logică de dezvoltare și adaptare la cerințele și standardele europene în privința calității transportului public feroviar de călători, totul fiind realizat într-un orizont de timp predictibil.

CSP 2022-2032 reprezintă un set complex de reguli și problematici, proiectul de contract fiind bazat atât pe experiența românească din ultimii ani, cât și cea a Europei Centrale și de Est. La baza lui este un studiu BEI-PASSA, realizat în 2018 și actualizat cu datele din ultimii ani. Încă din luna martie 2022, ARF a demarat discuții săptămânale cu cei șase operatori în vederea încheierii acestor contracte. În paralel, au avut loc consultări și cu reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului Concurenței, pentru a verifica îndeplinirea cerințelor legale naționale și comunitare, în special cu privire la ajutorul de stat.

Obligația de serviciu public (OSP) ce guvernează CSP 2022+ se bazează pe trei scopuri importante ale serviciilor de transport feroviar de călători: satisfacerea nevoilor cetățenilor României, asigurarea mobilității persoanelor și contribuția la coeziunea societății românești. Printre obiectivele strategice ale OSP sunt incluse: creșterea calității serviciilor contractate, a eficienței modului de cheltuire a fondurilor publice implicate, reînceperea procesului de investiții în material rulant și bunuri imobile, creșterea gradului de atractivitate al transportului feroviar, sporirea gradului de siguranță și securitate în transportul feroviar de călători, atât din perspectiva pasagerilor, cât și a lucrătorilor din domeniul feroviar, scăderea poluării din transportul feroviar de călători.

CSP 2022-2032 acoperă 10 perioade de mers de tren, cu o activitate totală estimată la 771 milioane tren-km. ARF, în baza studiilor realizate cu ajutorul asistenței BEI-PASSA și AV Transport Planning, a stabilit un program de transport național pentru fiecare perioadă de mers de tren 2022/2023 – 2031/2032. Programul de transport național a fost alocat fiecăruia dintre cei 6 operatori existenți ținând cont și de principiul continuității și predictibilității mediului de afaceri. Astfel, se estimează că volumul mediu de activitate va crește de la 62,9 milioane tren – km în 2022 la 65,9 milioane tren – km în 2023, pentru ca, în perioada 2027-2032 să se ajungă la o medie anuală de 81,7 milioane tren-km.

Cheltuielile eligibile total estimate se ridică la aproximativ 48 miliarde lei (inclusiv inflația), iar valoarea totală a profitului celor 6 OTF este de peste 3 miliarde lei. În conformitate cu prevederile legale (Regulamentul 1370/2007 și OUG 12/1998), OTF sunt îndreptățiți la realizarea unei cote de profit de maximum 6,45%. Raportarea cheltuielilor se va face pe baza a 27 de categorii diferite de cheltuieli eligibile, costurile implicate fiind defalcate pe rute de circulație și rang de tren.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Contractele vor conține 17 indicatori cheie de performanță care vor fi cantitativi, calitativi, de eficiență și de investiții. Printre indicatorii cheie de performanță (ICP) se numără: tren-km, număr de călători expediați, număr de călător-km, accesibilitate persoane cu mobilitate redusă, curățenie, sistem de climatizare sau, după caz, sistem de răcire/încălzire a vehiculelor, timp de funcționare a casieriilor, timp de funcționare a sistemelor electronice de vânzare titluri de călătorie, punctualitate, disponibilitate material rulant, nivel de poluare CO2 a materialului rulant, nivel de poluare CO2 a bunurilor imobile, grad de ocupare, anulare trenuri, zile de muncă planificate productive realizat, ore lucrate fără prejudiciu datorită accidentărilor. ICP se raportează trimestrial sau, după caz, semestrial și se reglează anual. Pentru fiecare ICP neîndeplinit, OTF nu poate primi suma de bani aferentă; astfel, compania este penalizată, fără a se afecta calitatea serviciilor.

Vânzarea titlurilor de călătorie este stabilită prin Ordin al Ministrului Transporturilor și Infrastructurii (OMTI), iar noile contracte prevăd actualizarea valorilor stabilite prin OMTI, în corelare cu cota de inflație înregistrată la 1 octombrie a fiecărui an.

Un alt element de noutate adus de CSP 2022+ îl constituie programele de investiții incluse în contractul fiecărui operator. Astfel, OTF-C vor avea acces nu doar la materialul rulant nou și modernizat din fonduri publice (în special fonduri comunitare nerambursabile), dar vor avea posibilitatea de a face investiții, de a încheia contracte de închiriere și leasing de material rulant, iar stabilitatea financiară oferită de durata contractului deschide și posibilitatea contractării de credite pentru îmbunătățirea propriului parc de material rulant. Astfel, operatorii de transport feroviar de călători devin parteneri activi ai statului român, având și ei responsabilitatea de a investi în materialul rulant utilizat. Ținta pentru orizontul de timp mediu spre lung este ca flota publică să reprezinte doar 15-20% din materialul rulant folosit în România.

În pregătirea CSP 2022+, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a luat în calcul șase scenarii majore cu privire la bugetul și volumul de activitate alocate. Scenariul minimal pornea de la un buget public similar celui aprobat la rectificarea bugetară din august 2022, cu actualizarea bugetului cu indicii de inflație. Scenariul maximal pornea încă din 2023 de la cota de profit maxim admis (6,45%) și de la actualizarea bugetului de facilități în baza creșterii numărului de călători și a cotei de inflație, creând o presiune suplimentară pe bugetul statului 2023 vs 2022 de 940 milioane de lei. Scenariul optim, cel recomandat de ARF, vizează asigurarea profitabilității, cu o creștere graduală a bugetului și alocarea fondurilor preliminate, corelate cu diferența dintre cheltuieli și venituri.

Varianta de proiect de CSP 2022-2032 a intrat în procesul de avizare la nivel MTI, iar în zilele următoare se va lansa procedura de consultare publică. De asemenea, se vor face toate demersurile pentru ca hotărârea de guvern pentru aprobarea noilor contracte să poată fi publicată în Monitorul Oficial până la data de 8 decembrie 2022, pentru încadrarea în termenele impuse de prevederile comunitare și durata actualelor contracte de servicii publice.

În sesiunea de întrebări și răspunsuri, președintele ARF a oferit detalii despre calendarul adoptării CSP 2022+, noii indicatori de performanță, modalitatea de verificare a îndeplinirii acestora, configurația mersului de tren în contextul noilor contracte, inclusiv anularea de trenuri de către operatori, aspect care va intra sub monitorizarea ARF.

Te-ar mai putea interesa și
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte mare, similară cu cea prin care a trecut Grecia după 2009-2010. Conform......
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele în acordul foarte profitabil încheiat cu Alphabet
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele ...
Apple a cerut să participe la viitorul proces antitrust în care este prins Google în Statele Unite, spunând că nu se ...
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri ...