Profit net de 3,5 milioane de euro pentru Poşta Română după prima jumătate a acestui an

Compania Naţională Poşta Română a înregistrat, în primele şase luni din 2016, un profit net de 15,8 milioane de lei (3,5 milioane de euro), în creştere cu 2,5% faţă de primele şase luni din 2015, informează, miercuri, compania.
Economica.net - mie, 10 aug. 2016, 06:50
Profit net de 3,5 milioane de euro pentru Poşta Română după prima jumătate a acestui an

Profitul brut s-a cifrat la 19,6 milioane de lei (4,4 milioane de euro), în creştere cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut.

În intervalul de referinţă, s-au înregistrat creşteri la majoritatea categoriilor de venituri. Astfel, veniturile din colete au crescut cu 17,8% faţă de primele şase luni ale anului trecut, iar cele din serviciul Confirmare de primire (AR) – cu 11%. Serviciul Express (PrioriPost) a crescut cu 10,7%, iar veniturile din poşta de scrisori au înregistrat un avans de aproape 7%. Pe de altă parte, migrarea clienţilor spre plata facturilor prin bănci sau prin alte mijloace electronice a influenţat uşor indicatorul final. Astfel, veniturile totale s-au diminuat cu 0,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 562 milioane de lei (faţă de 564 milioane de lei în primele şase luni din 2015), precizează un comunicat al companiei remis AGERPRES.

‘În condiţiile unor resurse financiare limitate şi ale unei concurenţe în creştere, Poşta Română a reuşit să securizeze veniturile pe principalele categorii de servicii. Lansarea unor produse inovative ca PostCollect, transferul de bani online sau îmbunătăţirea modalităţilor de furnizare a serviciilor pe segmentul de coletărie au influenţat pozitiv cifra de afaceri a companiei. Pe de altă parte, lipsa investiţiilor în tehnologie, cheltuielile fără cap şi risipa din trecut au afectat segmente precum încasarea de facturi. Nu ne mai permitem ca tot profitul obţinut să meargă spre plata datoriilor istorice. Orice disponibilitate financiară a companiei trebuie canalizată spre investiţii corect fundamentate, care să asigure un profit sigur şi consistent pentru operatorul naţional de servicii poştale’, a declarat Alexandru Petrescu, Directorul General al Poştei Române.

Cheltuielile Poştei Române au scăzut, în primele şase luni ale anului, până la 543 de milioane de lei, faţă de 546 de milioane de lei în perioada similară a anului trecut, pe fondul reducerii unor categorii importante de cheltuieli (carburanţi, chirii, încălzire, energie electrică), ca efect al încheierii unor contracte mai avantajoase, se mai arată în documentul citat. Pe de altă parte, creşterea cheltuielilor cu personalul a avut o influenţă nefavorabilă. Avansul s-a datorat corelării salariilor din Poşta Română cu salariul minim brut pe economie (majorat în iulie 2015 şi mai 2016) şi creşterii cheltuielilor cu plăţile compensatorii, ca efect al eşalonării la plată a acestor drepturi pentru salariaţii disponibilizaţi în ultimul trimestru al anului 2013.

Poşta Română a încheiat anul 2015 cu un profit operaţional de 6,8 milioane de lei. Rezultatul final a fost afectat negativ de amenda Consiliului Concurenţei (33 de milioane de lei), pentru fapte presupus a fi săvârşite în perioada 2011 – 2012 şi pe care Poşta Română a contestat-o în instanţă. În Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al companiei pentru anul 2016 este prevăzut un rezultat brut pozitiv de 4 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în condițiile în care România trebuie să se încadreze într-un deficit......
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor ...
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a înregistrat, din 31 decembrie, ora 07:00, până pe 3 ianuarie la aceeaşi ...