Profit net în scădere pentru Grupul BRD – 222 milioane lei în primul trimestru al anului 2021
„Economia României a evoluat peste aşteptări în trimestrul patru al anului 2020, produsul intern brut anual înregistrând o scădere mai puţin pronunţată în comparaţie cu estimările iniţiale. Pe plan sanitar, campania de vaccinare progresează, stabilind premisele pentru o situaţie controlată. În cazul în care consecinţele directe ale pandemiei se diminuează şi, în acelaşi timp, se asigură o tranziţie lină către neutralizarea măsurilor de sprijin, anul 2021 va fi, probabil, un an mai bun pentru economia României. În pofida măsurilor restrictive încă în vigoare pentru combaterea celui de-al treilea val al pandemiei, BRD marchează un început de an solid. Creditele nou-acordate persoanelor fizice au crescut semnificativ, iar creditarea companiilor a fost impulsionată de finanţarea dinamică a IMM-urilor. De asemenea, am acordat cel mai mare credit verde de până acum din România, o dovadă a obiectivului nostru de a contribui la dezoltarea unei lumi mai durabile”, a declarat Francois Bloch, CEO-ul BRD Groupe Societe Generale, într-un comunicat transmis AGERPRES.
El a spus că, în paralel, adoptarea instrumentelor digitale a continuat să accelereze, cu o creştere anuală de 22% a numărului de clienţi care utilizează în mod activ canalele la distanţă.
„Ca atare, BRD a obţinut în primele trei luni ale acestui an o performanţă care demonstrează adaptabilitatea modelului său de afaceri şi adecvarea măsurilor întreprinse ca răspuns la criză. Venitul net bancar a fost rezilient în ciuda scăderii semnificative a ratelor de dobândă, în timp ce costurile au fost controlate strict, fără a afecta investiţiile strategice. Bazându-se pe fundamente puternice, BRD este pe deplin capabilă să îşi susţină în continuare atât clienţii, cât şi redresarea economiei româneşti”, a adăugat Francois Bloch.
Conform sursei citate, creditele nou-acordate persoanelor fizice au crescut cu 9% în dinamică anuală, bazându-se atât pe creşterea puternică a creditelor de consum (+19%) cât şi a creditelor imobiliare, în afara programelor guvernamentale (plafonul alocat prin programul Noua Casă nefiind disponibil până la finalul primului trimestru). Portofoliul de credite acordate companiilor a înregistrat un avans robust de 7,8% faţă de finalul lunii martie 2020, determinat de finanţarea dinamică a IMM-urilor (+19,4% în dinamică anuală, inclusiv leasing). Materializând expertiza şi angajamentul puternic pentru finanţarea durabilă şi cu impact pozitiv, BRD a structurat cel mai important credit verde acordat până acum în România, în valoare de 1,25 miliarde lei.
Creşterea anuală a depozitelor retail a atins 10,1% în dinamică anuală, beneficiind în continuare de înclinaţia solidă spre economisire declanşată de pandemie. Depozitele companiilor au înregistrat un avans puternic (+8,1% în dinamică anuală), determinat în principal de creşterea de două cifre a resurselor IMM-urilor (+11,2% în dinamică anuală). În paralel, un ritm puternic de revenire este vizibil în activitatea de administrare a activelor, valoarea acestora atingând 4,61 miliarde lei la finalul lunii martie 2021, în creştere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ducând la o cotă de piaţă de 19,4% (+1,5 puncte procentuale faţă de finalul primului trimestru al anului 2020).
Mai mult, BRD a intermediat 53% din cea de-a treia emisiune de obligaţiuni de stat româneşti adresată persoanelor fizice, în cadrul programului Fidelis.
Adoptarea accelerată a instrumentelor digitale este reflectată de creşterea puternică a numărului de utilizatori activi unici ai aplicaţiilor de mobile şi internet banking (763.000 la finalul lunii martie 2021, mai mult cu 22% în dinamică anuală) şi de creşterea rapidă a numărului de tranzacţii prin intermediul canalelor electronice, +45% în dinamică anuală în primul trimestru al anului 2021. Gradul de penetrare digitală pe segmentul companiilor a atins un nivel foarte ridicat, 99% din tranzacţiile companiilor mari şi
96% din tranzacţiile IMM-urilor fiind realizate prin canale digitale.
Venitul net bancar la nivelul Grupului BRD a atins 759 milioane lei în primul trimestru al anului 2021, cvasi stabil în comparaţie cu nivelul din primul trimestru al anului 2020 (-1.0% an/an, de la 767 milioane lei în primul trimestru al anului 2020).
Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 7,4% în primul trimestru al anului 2021, fiind afectate de ratele de piaţă mici în primul trimestru al anului (media ratei ROBOR la 3 luni în primul trimestru al anului 2021 fiind de 1,65% faţă de 3,03% în primul trimestru al anului 2020).
Presiunea asupra veniturilor nete din dobânzi a fost compensată de performanţa mai bună a veniturilor nete din comisioane şi a altor venituri bancare. Veniturile nete din comisioane au înregistrat un avans de 1,3% în comparaţie cu primul trimestru al anului 2020, susţinut de o contribuţie mai mare din activitatea pe piaţa de capital şi de o activitate tranzacţională sporită. Normalizarea contextului de piaţă (comparativ cu cel foarte advers din martie 2020) s-a tradus prin îmbunătăţirea veniturilor din tranzacţionare şi efecte pozitive din reevaluare, influenţând favorabil evoluţia altor venituri.
Cheltuielile operaţionale au totalizat 438 milioane lei în primul trimestru al anului 2021, +1,9% excluzând contribuţia mai mare la Fondul de Garantare a Depozitelor şi Fondul de Rezoluţie (49,4 milioane lei recunoscută în întregime în primul trimestru al anului 2021, în comparaţie cu 43,3 milioane lei în 2020). Cheltuielile cu personalul s-au redus cu 5,1% în dinamică anuală în primul trimestru al anului 2021, ca urmare a creşterii automatizării şi a câştigurilor de productivitate. Cheltuielile care nu ţin de personal au fost determinate de accelerarea investiţiilor în transformarea digitală şi de costurile sanitare excepţionale, în timp ce alte cheltuieli au rămas sub control strict.
Potrivit băncii, calitatea portofoliului de credite a rămas solidă în primul trimestru al anului 2021, după cum o reflectă rata redusă a creditelor neperformante (la nivelul Băncii, creditele neperformante în concordanţă cu definiţia ABE), aceasta atingând 3,3% la finalul lunii martie 2021, nivel stabil în comparaţie cu finalul lunii martie 2020. Costul net al riscului a atins 55 puncte de bază în primul trimestru al anului 2021, fiind legat în principal de portofoliul retail, în timp ce rata de acoperire cu provizioane a fost menţinută la un nivel ridicat (73,3% la finalul lunii martie 2021, la nivelul Băncii).
Înglobând toate cele de mai sus, profitul net al Grupului BRD a atins 222 milioane lei în primul trimestru al anului 2021, faţă de 241 milioane lei în primul trimestru al anului 2020. Rentabilitatea capitalurilor proprii s-a situat la un nivel ridicat de o singură cifră (9% în primul trimestru al anului 2021 faţă de 11,8% în primul trimestru al anului 2020, scăderea fiind determinată în mare măsură de baza de capital mai mare).
Rata de adecvare a capitalului este ridicată, atingând 31,6% la 31 martie 2021 (BRD individual), în comparaţie cu 22,6% la 31 martie 2020, ca urmare a încorporării profitului din 2020 (net de dividende conform deciziei AGA, semnificativ limitate în acest an, în linie cu restricţia reglementară), rezervelor din reevaluarea instrumentelor de datorie şi scăderii cerinţelor de capital determinate în principal ca urmare a scutirii temporare a ponderării la risc pentru datoria emisă în moneda unui alt stat membru
(implementată prin Regulamentul 873/2020 cu privire la anumite ajustări ca răspuns la pandemia COVID-19).