Profit record de 275 milioane euro pentru Wizz Air, care nu se sperie de creşterea preţului la petrol ca Ryanair
Veniturile înregistrate de Wizz Air în anul financiar care s-a încheiat la 31 martie 2018 au fost de aproape două miliarde de euro, în creștere cu 24% față de anul precedent și a transportat 29,6 milioane de pasageri, în creștere cu 25%. Gradul de încărcare al aeronavelor a crescut de la 90,1% la 91,3%, iar flota companiei la sfârșitul lunii martie era compusă din 93 de avioane, față de 79 în 2017.
Din veniturile totale, 1,13 miliarde de euro reprezintă venituri din bilete, în creștere cu 24% față de anul trecut, iar 816 milioane de euro reprezintă veniturile auxiliare, cele din servicii suplimentare taxabile de companie, precum bagaje, îmbarcări prioritare sau mese și băuturi.
Wizz Air are una dintre cele noi flote, cu o vechime a avioanelor de 4,6 ani, reprezentată de un mix de 67 modele Airbus A320ceo și 26 de aeronave A321ceo. Anul trecut, compania a plasat o comandă de 146 de aeronave A320neo, care urmează să fie livrate până în 2026.
Oficialii companiei sunt optimiști cu privire la performanța economică pentru următorul an financiar. „Prețurile ridicate ale combustibililor susțin un mediu de tarifare puternic și ne așteptăm ca aceste condiții macro să ofere Wizz Air oportunități de piață, pe măsură ce transportatorii mai slabi își vor retrage capacitatea neprofitabilă. Abilitatea noastră de a oferi tarife mai mici în cadrul rețelei noastre tot mai extinse va duce la o creștere estimată de 20% a numărului de pasageri până la 36 milioane în anul 2019”, spune Jozsef Varadi, CEO Wizz Air.
Gigantul aerian Ryanair a înregistrat un profit de 1,45 miliarde de euro în anul financiar încheiat la 31 martie 2018, însă previziunile pentru anul viitor sunt pesimiste și se așteaptă la o scădere petnru prima dată în ultimii cinci ani. Totul este pus pe seama creșterii prețului la petrol, dar și a costurilor cu angajații.