Profit record pentru Apple. Vânzările iPhone şi iPad s-au dublat în ultimele 3 luni din 2011

Profitul net al Apple a crescut de peste două ori în primul trimestru al anului financiar 2012, încheiat la sfârşitul lunii decembrie, la nivelul record de 13,06 miliarde de dolari, susţinut de vânzările solide de iPhone şi iPad, care au generat venituri record de 46.33 miliarde de dolari.
Economica.net - mie, 25 ian. 2012, 08:33
Profit record pentru Apple. Vânzările iPhone şi iPad s-au dublat în ultimele 3 luni din 2011

Veniturile companiei au urcat cu 73% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, potrivit raportului financiar al Apple.

Rezultatele Apple au depăşit din nou aşteptările analiştilor, după ce în ultimul trimestru al anului financiar 2011 s-au situat sub estimări, o situaţie rară pentru cea mai valoroasă companie din industria IT.

Acţiunile au crescut pe platformele electronice după închiderea bursei cu până la 12% şi au ajuns la o capitalizare de 468,9 miliarde de dolari, depăşind recordul anterior, de 429 miliarde de dolari, înregistrat săptămâna trecută, potrivit Bloomberg.

Evoluţia cotaţiei a fost susţinută şi de lichidităţile foarte mari ale companiei, care au ajuns la aproape 100 de miliarde de dolari, mai mult decât suficient pentru a acoperi deficitul bugetar din decembrie al Statelor Unite.

Apple a vândut în ultimele trei luni ale anului trecut 37,04 milioane de iPhone-uri şi 15,43 milioane de iPad-uri, dublu faţă de perioada similară a anului precedent.

„Mă aştept ca forţa iPhone, iPod Touch şi iPad să se menţină şi pe parcursul acestui an. Apple poate beneficia încă de pe urma deschiderii unor magazine noi şi a extinderii lanţului de distribuţie. Compania are încă multe pieţe pe care nu a intrat. Este departe de saturaţie”, a spus Hendi Susanto, analist la compania Gabelli & Co.

Apple, companie fondată de Steve Jobs, care a murit în octombrie, a zdrobit estimările analiştilor cu toate rezultatele, inclusiv marja brută de profit, situată la 44,7% în primul trimestru.

Analiştii de pe Wall Street anticipau venituri de 38,9 miliarde de dolari, în timp ce profitul pe acţiune, de 13,87 dolari, s-a situat peste aşteptările de 10,16 dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Ce trebuie să faci când ai un litigiu cu Fiscul?
Ce trebuie să faci când ai un litigiu cu Fiscul?
În cazul unui litigiu cu Fiscul se pare că...doar o armată de avocați de poate ajuta. De la formularea contestației împotriva litigiului la acționarea în instanță a ANAF ne comentează dr.......
Anunț surpriză din PSD: Nu cred că vom intra la guvernare! Atac din interior la conducerea PSD
Anunț surpriză din PSD: Nu cred că vom intra la guvernare! Atac din interior la conducerea PSD
Primarul PSD de Buzău, Constantin Toma, continuă să aibă poziții tranșante opuse actualei conduceri a partidului. Edilul ...
Avertisment din Statele Unite pentru România: Atacurile Rusiei se vor intensifica
Avertisment din Statele Unite pentru România: Atacurile Rusiei se vor intensifica
Un cunoscut expert în securitate și profesor universitar americanm avertizeazî că atacurile hibride ale Rusiei asupra ...
Răsturnare de situație în conflictul Iran-Israel. Iranul vrea intervenția SUA. Israel anunță Apocalipsa
Răsturnare de situație în conflictul Iran-Israel. Iranul vrea intervenția SUA. Israel anunță Apocalipsa
Iran ar încerca să obțină intervenția Statelor Unite ale Americii (SUA) pentru stoparea conflictului în care se află ...