Profitul Airbus a scăzut cu 21%, în T3

Grupul Airbus a raportat o scădere de 21% a profitului în trimestrul trei din 2016, din cauza dificultăţilor înregistrate cu furnizorii, a performanţelor reduse la divizia de aeronave comerciale şi a slăbiciunii continue de pe piaţa elicopterelor comerciale, transmit Bloomberg, AP şi Reuters.
Economica.net - joi, 27 oct. 2016, 04:11
Profitul Airbus a scăzut cu 21%, în T3

Profitul operaţional înaintea elementelor excepţionale a scăzut la 731 milioane de euro (796 milioane de dolari) în perioada iulie – septembrie 2016. Veniturile au înregistrat un declin de 1%, la 13,95 miliarde de euro. Analiştii se aşteptau la un profit operaţional de 743 milioane de euro.

Constructorul aeronautic european a informat că la divizia de aeronave comerciale profitul a scăzut cu 26% în trimestrul trei din 2016, deşi veniturile au urcat cu 4%. La divizia de elicoptere câştigul a înregistrat un declin de 29% iar compania a anunţat că încă lucrează la măsuri de transformare a diviziei, ceea ce ar putea duce la concedieri.

Airbus a dat asigurări că obiectivul de a livra peste 650 de avioane anul aceste rămâne accesibil şi ar putea livra chiar 670 de aeronave. Airbus trebuie să livreze 24 de modele A350 în acest trimestru pentru a-şi îndeplini obiectivul de 50 de livrări pentru 2016, după ce în primele nouă luni din acest an a livrat doar 26 de avioane.

Profitul net a scăzut la 50 de milioane de euro (55 de milioane de dolari) în trimestrul trei din 2016, faţă de 376 milioane de euro în perioada iulie – septembrie 2015, din cauza taxelor mai ridicate şi a fluctuaţiilor de schimb valutar.

Fabrice Bregier, directorul constructorului european de avioane Airbus, a declarat recent că se aşteaptă ca până în 2020 firma să-şi depăşească rivalul american Boeing în privinţa livrările anuale de aeronave, transmite Reuters.

Deşi Airbus a fost o perioadă îndelungată cel mai mare constructor de avioane în funcţie de comenzile noi, din 2012 Boeing a avut cele mai multe livrări.

Bregier a explicat că Airbus se va concentra în special pe modelul performant Airbus A320neo şi pe modelul A350. A320neo este o versiune îmbunătăţită a popularului model A320, cu un consum mai scăzut de combustibil. Pentru acest an obiectivul Airbus este să livreze 50 de modele A350 deşi până la sfârşitul lunii septembrie a livrat doar 26 de avioane.

Recent, Airbus Helicopters a inaugurat noua fabrică din România, o investiţie de 52 milioane de euro, unde va fi produs elicopterul cu două motoare H215, primul aparat fiind aşteptat să iasă de pe linia finală de asamblare în 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Producţia industrială a scăzut cu 2,5%, în ianuarie
Producţia industrială a scăzut cu 2,5%, în ianuarie
Producţia industrială a scăzut, în ianuarie 2025, cu 2,5% ca serie brută faţă de luna similară a anului trecut, şi a crescut cu 2,1%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile......
Europa, excedent comercial de 4,7 miliarde de euro de pe urma exportului de oțel și fier
Europa, excedent comercial de 4,7 miliarde de euro de pe urma exportului de oțel și fier
În 2024, UE a exportat fier și oțel și articole conexe în valoare de 77,8 miliarde de euro și a importat 73,1 de miliarde ...
Japonia vrea să îşi multiplice de opt ori exporturile de orez până în 2030
Japonia vrea să îşi multiplice de opt ori exporturile de orez până în 2030
Japonia îşi propune ca, până în 2030, să îşi multiplice de opt ori exporturile de orez, a declarat, joi, un oficial ...
Producția industrială a scăzut, în ianuarie, cu 2,3% ca serie brută față de ianuarie 2024
Producția industrială a scăzut, în ianuarie, cu 2,3% ca serie brută față de ianuarie 2024
Producția industrială a scăzut, în ianuarie 2025, cu 2,3% ca serie brută față de luna similară a anului trecut, și ...