Profitul anual al NN Group, afectat de pandemie

Cea mai mare companie olandeză de asigurări, NN Group, a avertizat miercuri că se aşteaptă la un impact de aproximativ 100 milioane de euro asupra profitului său operaţional anual, din cauza efectelor negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19), dar rata solvabilităţii Solvency II a rămas la un nivel solid, la 227%, la finalul lunii mai, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - mie, 24 iun. 2020, 11:58
Profitul anual al NN Group, afectat de pandemie

Directorul general David Knibbe a anunţat că obiectivul companiei este să genereze lichidităţi de 1,5 miliarde de euro în 2023.

„Impactul despăgubirilor solicitate până acum este limitat, deoarece nu avem expunere sau avem o expunere limitată la asigurările de sănătate, de călătorii, şi pentru întreruperea activităţii. Vânzările noastre în Europa şi Japonia vor fi probabil afectate, ceea ce va duce la câştiguri mai reduse, şi ne aşteptăm ca volatilitatea de pe pieţe să aibă ca rezultat venituri din taxe mai scăzute la divizia de gestionare a activelor”, se arată în comunicatul grupului olandez.

Anul acesta, acţiunile NN au scăzut cu 11% la Bursa de la Amsterdam. Marţi, titlurile se tranzacţionau la 30,13 euro.

Luna aceasta, fondul Elliott Advisors, care deţine o participaţie de 3% în NN Group, a propus o serie de măsuri pentru majorarea preţului acţiunilor companiei, inclusiv „îmbunătăţirea operaţională, tranzacţii de reasigurări şi vânzarea unor afaceri”.

Knibbe a declarat că firma ia în considerare sfaturile lui Elliott.

„Nu pot să vă spun nimic exact, am avut întâlniri constructive cu ei”, ca parte a întâlnirilor extinse cu acţionarii, înaintea prezentării rezultatelor financiare, le-a spus jurnaliştilor şeful NN Group.

Acesta a explicat că firma nu intenţionează să vândă operaţiunile din Japonia, una dintre propunerile fondului Elliott, deoarece afacerea este profitabilă şi furnizează diversitate geografică grupului.

NN Group îşi va reduce gradual expunerea la investiţiile cu randamente scăzute, ceea ce a recomandat fondul Elliott. Asigurătorul va renunţa la unele deţineri de bonduri guvernamentale în favoarea creditelor ipotecare, împrumuturilor şi activelor imobiliare.

NN Group, care raportează rezultatele financiare de două ori pe an, a înregistrat anul trecut un profit de bază de 1,8 miliarde de euro.

NN este o companie de asigurări şi managementul investiţiilor, activă în peste 18 ţări, cu o puternică prezenţă în Europa şi în Japonia. Grupul NN din România include activităţile NN Asigurări de Viaţă şi NN Pensii, companii lider pe pieţele de profil, şi NN Investment Partners, numărul patru în topul companiilor de administrare a fondurilor mutuale din România.

Te-ar mai putea interesa și
Record pentru Europa. Companiile din UE au depăşit pentru prima dată în ultimii 10 ani pe cele din SUA şi China, la nivelul investiţiilor în cercetare şi dezvoltare
Record pentru Europa. Companiile din UE au depăşit pentru prima dată în ultimii 10 ani pe cele din SUA şi China, la ...
Industria europeană şi-a sporit anul trecut investiţiile în cercetare şi dezvoltare (R&D) cu 9,8%, depăşind creşterea investiţiilor corporative în R&D în SUA (5,9 %) şi China (9,6 %)......
60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners
60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners
5 to go, cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și cea mai accesată franciză din România, a anunțat că fondurile ...
Adaos comercial plafonat până în 30 iunie 2025. Ministrul Agriculturii a anunțat Guvernul că va prelungi termenul pentru încă șase luni
Adaos comercial plafonat până în 30 iunie 2025. Ministrul Agriculturii a anunțat Guvernul că va prelungi termenul pentru ...
Ministrul Florin Barbu a anunțat în cadrul Ședinței de Guvern de astăzi că va prelungi până în data de 30 iunie ...
Viktor Orban vine la Bucureşti
Viktor Orban vine la Bucureşti
Premierul ungar Viktor Orban se află miercuri la Bruxelles, unde participă la summitul UE - Balcanii de Vest, iar joi va ...