Profitul Băncii Transilvania a crescut peste aşteptări în Semestrul 1, cu 47% până la 180 mil. lei
Profitul brut a ajuns la 193,2 milioane lei (44 milioane euro), fiind cu 29% peste câștigul din primele șase luni ale anului trecut, de 150,2 milioane lei.
Veniturile operaționale ale Băncii Transilvania sunt cu 12% peste valorile înregistrate la în iunie 2011, ajungând la 772,16 milioane lei datorită creşterii cu 21% a veniturilor din operațiuni financiare, cu 10% a veniturilor nete din comisioane, respectiv cu 7% a veniturilor nete din dobânzi.
Cheltuielile nete cu provizioanele au fost de 164,36 milioane lei, diminuate faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent, datorită utilizării a 18 milioane lei din provizionul constituit în 2011 pentru acordarea unor bonusuri de performanță angajatilor.
Cheltuielile nete cu provizioanele din activitatea de creditare au fost de 179,13 milioane lei, comparativ cu 156,22 milioane lei, cât au fost la finalul lunii iunie 2011, banca asigurând un control permanent a calitatății portofoliului de credite.
„În pofida unui climat economic foarte volatil şi dificil atât la nivel local, cât şi european, BT a performat bine în primul semestru. Suntem multumiți că aşteptările şi proiecțiile noastre pe anul în curs s-au dovedit corecte. Obiectivul nostru va fi, în continuare, consolidarea poziției băncii pe piață şi creşterea eficienței, în toate formele ei”, a declarat preşedintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, într-un comunicat transmis Bursei de Valori București (BVB).