Profitul BERD a scăzut cu 25% anul trecut dar finanţarea a crescut
‘Reducerea s-a datorat în principal unor câştiguri mai mici din investiţiile în acţiuni, de doar 332 milioane euro în 2017, faţă de 423 milioane euro în 2016’, a informat instituţia financiară într-un comunicat de presă.
BERD nu a oferit detalii cu privire la ţările în care scăderea a fost cea mai pronunţată însă a subliniat că anul trecut finanţarea sa a crescut până la 9,7 miliarde euro, de la 9,4 miliarde euro în 2016, în timp ce numărul proiectelor de investiţii a atins un nivel record de 412 proiecte în 2017, comparativ cu 378 proiecte în 2016. De asemenea, BERD a realizat progrese în reducerea ponderii creditelor neperformante (NPL) care la finele lui 2017 reprezentau 3,9% din totalul creditelor BERD, comparativ cu 5,5% în 2016.
‘Suntem într-o poziţie foarte bună pentru a răspunde la noile oportunităţi de afaceri şi ne-am îmbunătăţit rezistenţa la potenţialele provocări externe’, a declarat directorul financiar de la BERD, Andras Simor.
Anul trecut, Turcia a rămas cea mai importantă piaţă a BERD cu 1,5 miliarde euro investiţi în 51 de proiecte. Însă, deprecierea cu 18% a lirei în raport cu moneda euro a afectat rezultatele BERD. O poveste similară în cazul rublei ruseşti. Chiar dacă BERD nu a mai acordat noi credite în Rusia începând din 2014, ţara are în continuare un portofoliu de investiţii ruseşti de aproximativ trei miliarde de euro iar deprecierea monedei ruseşti a afectat rezultatele băncii de dezvoltare.
Pe alte pieţe importante unde BERD acţionează, banca şi-a dublat finanţarea în Egipt, până la 1,4 miliarde euro, iar în Ucraina investiţiile au crescut până la 740 milioane euro, de la 581 milioane euro în 2016. În schimb,în Polonia, ţară care este vizată de criticile Uniunii Europene pentru recentele modificări ale sistemului juridic, investiţiile BERD au scăzut până la 659 milioane euro, de la 776 milioane euro în 2016.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu. În prezent, BERD investeşte în Mongolia, Turcia, Maroc, Egipt, Tunisia şi Iordania, precum şi în Grecia şi Cipru, ţări din zona euro afectate însă de criza datoriilor.
BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituţionali din România, cu investiţii de 7,6 miliarde euro în peste 400 de proiecte. Instituţia a susţinut în 2017 un număr de 29 de proiecte de investiţii în valoare de 546 milioane de euro. Din această finanţare, 93% au fost acordate sectorului privat.