Profitul Cemacon a crescut cu 43%, până la 19 milioane de lei, în 2018

Economica.net
28 02. 2019
caramizi_cemacon_39041900

Cifra de afaceri netă a companiei a fost de 102,56 milioane lei, cu 11% mai mult decât în 2017.

Profitul operaţional (EBITDA) a fost anul trecut de 32,49 milioane lei, cu 30% mai mult decât în 2017.

Activele totale ale companiei erau, la sfârşitul anului trecut, de 201,48 milioane lei, în creştere cu 11% faţă de anul 2017. Societatea înregistra datorii în valoare de 73,04 milioane lei, în creştere cu 1% faţă de anul anterior.

Activele nete înregistrate la finalul lui 2018 erau în valoare de 128,44 milioane lei, în creştere cu 18% faţă de 2017.

De asemenea, la finalul anului 2018 compania a rambursat anticipat către Banca Comercială Română întreg soldul creditului subsidiarei Cemacon Real Estate, o sumă de peste 3,7 milioane de euro, finalizând astfel una din cele mai ample restructurări financiare şi operaţionale din România, în cadrul căreia compania şi-a îndeplinit 100% din ceea ce şi-a asumat faţă de bancă.

Cemacon este liderul pieţei de blocuri ceramice din Transilvania şi unul dintre cei mai mari producători de materiale de zidărie la nivel naţional.

Cemacon SA este companie listată la Bursă de Valori Bucureşti şi deţinută de Dedeman (41,82% din capitalul social) şi Business Opportunity for Romania, fond de investiţii al Erste Group (33%).