Profitul Daimler a crescut cu 54% în trimestrul al doilea, datorită noilor modele Mercedes

Grupul auto german Daimler a raportat, joi, o creştere cu 54% a profitului operaţional în trimestrul al doilea, în condiţiile în care vânzările de automobile Mercedes-Benz pe piaţa din China au fost mai mari decât cele ale rivalilor, transmite Bloomberg.
Economica.net - joi, 23 iul. 2015, 09:23
Profitul Daimler a crescut cu 54% în trimestrul al doilea, datorită noilor modele Mercedes

În perioada aprilie-iunie 2015, profitul operaţional al Daimler a crescut până la 3,78 miliarde de euro, comparativ cu 2,46 miliarde de euro în intervalul similar al anului trecut, peste estimărilor analiştilor intervievaţi de Bloomberg care mizau pe un rezultat de 3,31 miliarde de euro. De asemenea, vânzările grupului au crescut cu 19%, până la 37,5 miliarde de euro.

Numărul vehiculelor vândute în al doilea trimestru a crescut cu 14%, până la 714.800 unităţi. Divizia de autoturisme Mercedes-Benz Cars a înregistrat cel mai bun trimestru din istoria sa, graţie unei creşteri de 20%, până la 500.700 vehicule, scrie Agerpres.

‘Ne-am atins marja propusă pentru prima jumătate a anului. În toate celelalte divizii, suntem pe cale să ne atingem marjele ţintă. Vom continua sistematic pe acest drum’, a declarat directorul Daimler, Dieter Zetsche.

În timp ce rivalii BMW şi Audi şi-au revizuit în jos estimările privind vânzările de pe piaţa din China, Mercedes-Benz se aşteaptă la un al doilea semestru bun în China.

Obiectivul strategic al celor de la Mercedes este să treacă în faţa celor doi rivali germani, astfel ca, până la finele acestui deceniu, să redevină cel mai mai mare constructor mondial de automobile de lux.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...