Profitul Daimler a urcat cu 12% în T2, datorită dublării vânzărilor sedanului Mercedes-Benz S-Class

Economica.net
23 07. 2014
mercedes_benz_clasa_s___5_53355000

Profitul înainte de taxe şi dobânzi a urcat la 2,46 miliarde de euro (3,32 miliarde de dolari) în perioada aprilie-iunie 2014, de la 2,19 miliarde de euro în trimestrul doi din 2013, în timp ce analiştii se aşteptau la un câştig de 2,38 miliarde de euro.

‘Strategia noastră îşi arată roadele. Ne uităm cu optimism spre viitor, datorită ofensivei produselor noastre şi a continuării cu succes a programelor de eficientizare’, a afirmat directorul general al companiei germane, Dieter Zetsche.

Acesta vrea ca Mercedes să-şi recâştige poziţia de lider al vânzărilor de automobile de lux, de la rivalele BMW şi Audi, şi să sporească marja de profit a diviziei la 10%. Strategia include lansarea a 30 de modele noi şi reducerea cheltuielilor cu două miliarde de euro, în perioada 2012-2014.

Vânzările Mercedes-Benz au urcat la un nivel record în primul semestru din 2014, datorită majorării cererii în China şi în alte state asiatice pentru maşini de lux.

În perioada ianuarie-iunie 2014, Mercedes-Benz a înregistrat o creştere a livrărilor de 13%, la 783.520 vehicule. În iunie, vânzările au urcat cu 8%, la 142.136 unităţi.

Daimler a anunţat, miercuri, că ar putea fi angajaţi 7.600 de muncitori cu contracte temporare la divizia Mercedes în timpul verii pentru a menţine ritmul producţiei şi calendarul de livrări.

Marţi, acţiunile Daimler au urcat cu 1,9%, la 66,09 euro, la bursa de la Frankfurt. Anul acesta titlurile au crescut cu 5,1%, evaluând compania la 70,7 miliarde de euro.

Daimler se aşteaptă, acum, la o creştere de 4% a pieţei auto mondiale, faţă de estimarea anterioară de 4-5%.

Daimler AG, proprietarul Mercedes, şi Volkswagen AG, compania care deţine Audi, vrea să detroneze BMW din poziţia de lider mondial al vânzărilor de automobile de lux până la sfârşitul deceniului. Cei trei producători auto se aşteaptă în 2014 la al patrulea an consecutiv de vânzări record, datorită redresării cererii în Europa.

În iulie 2013, Daimler a inaugurat oficial la Sebeş, în România, unitatea de producţie pentru montaj cutii de viteză automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz, fiind create, astfel, circa 250 de locuri de muncă.

Linia de montaj, compusă din două linii principale şi 11 linii secundare, a fost transferată din Germania şi este parţial automatizată. Pentru lucrările de construcţie, asamblare linie şi infrastructură s-au investit aproximativ 30 de milioane de euro şi s-au creat 250 de noi locuri de muncă.