Profitul Electrica a crescut cu 27% în primele nouă luni
Profitul operaţional, în același interval de timp, a fost de 497 milioane lei, cu 22% mai mare decât în primele nouă luni din 2014. Profitul atribuibil acționarilor a crescut cu 38% în primele 9 luni ale anului 2015, față de aceeși perioada a anului trecut.
În perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2015, Electrica a înregistrat venituri din exploatare în valoare de 4.133 milioane lei, în creștere cu 384 milioane lei, sau 10%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Această creștere se datorează câtorva factori semnificativi:
– Veniturile din segmentul de distribuție de energie electrică au crescut cu 104 milioane lei, sau 6%, la 1.845 milioane lei, evoluție care se datorează creșterii cantității distribuite cu 6% față de perioada similară a anului 2014;
– Veniturile din segmentul de furnizare de energie electrică au crescut cu 220 milioane lei, sau 7%, la 3.286 milioane lei. Această evoluție se datorează în principal creșterii – ca urmare a politicilor comerciale implementate de Electrica Furnizare – a cantității furnizate cu 6%.
În intervalul menţionat, cheltuielile operaţionale, exceptând costurile cu achiziția energiei electrice, au scăzut cu 32,5 milioane lei, sau 2%. Cheltuielile cu energia electrică au crescut cu 326 milioane lei, sau 20%, la 1.992 milioane lei, atât pe fondul creșterii cantităților distribuite și furnizate, cât și ca urmare a creșterii costului energiei electrice achiziționate pentru furnizare și trading. Costul cu energia electrică achiziționată este principalul cost al Grupului, reprezentând 48% din venituri în primele nouă luni din 2015.
În perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2015, Grupul Electrica a distribuit aproximativ 12,7 TWh, și a furnizat aproximativ 7,6 TWh de energie electrică, către un număr de aproximativ 3,6 milioane de consumatori finali.
În acest interval, contribuția segmentului de distribuție de energie electrică și a segmentului de furnizare de energie electrică la veniturile Electrica a fost de 36%, respectiv 64%.
Ioan Roşca, Director General Electrica SA: “În primele nouă luni din 2015, performanțele financiare ale Grupului Electrica sunt remarcabile. Continuăm să avem o creștere de aproximativ 30 la sută a profitului net față de aceeași perioadă a anului trecut și am reușit să creștem atât veniturile din activitatea de distribuție, cât și pe cele din zona de furnizare. În ceea ce privește EBITDA, avem un plus de 16 la sută, iar profitul atribuibil acționarilor a crescut cu 38%. Din acest punct de vedere, suntem cel puțin în linie cu obiectivele asumate.
Continuăm sa facem ceea ce ne-am angajat, inclusiv prin prospectul de listare, să investim în rețelele de distribuție, în tehnologie de ultimă generație, fapt care se reflecta deja pozitiv în rezultatele noastre operaționale, dar și în îmbunătățirea calității serviciilor oferite, precum și în scăderea cheltuielilor de mentenanță. De asemenea, continuăm procesul de reformare profundă a companiei, proces început în urmă cu ceva timp cu restructurarea energică a zonei de servicii energetice. Pe lângă măsuri concrete de îmbunătăţire a productivităţii muncii şi a calităţii serviciilor, am reușit să implementăm cele mai bune practici de guvernanţă corporativă. În această etapă, mizăm pe o creştere sustenabilă, care să asigure stabilitatea financiară a companiei și poziţia de lider de piaţă”.