Profitul Electrica a crescut cu 32% în primul trimestru, la 127 milioane lei

Economica.net
15 05. 2015
electrica_79585300_75653800

Profitul operaţional în perioada menţionată a fost de 143 milioane lei, cu 9% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, scrie Agerpres.

Veniturile operaţionale au totalizat, în primul trimestru din acest an, 1,426 miliarde lei, în creştere cu 129 milioane lei, respectiv 10%, faţă de perioada similară din 2014.

În intervalul menţionat, cheltuielile operaţionale au crescut cu 117 milioane lei prin achiziţionarea unei cantităţi mai mari de energie, corelată cu creşterea cantităţii distribuite cu 6%, raportat la trimestrul I al anului trecut.

De asemenea, în primele trei luni din 2015, Grupul Electrica a înregistrat o creştere de 8% a EBITDA, atingând nivelul de 230 milioane lei.

Partea profitului net cu creşterea cea mai semnificativă, respectiv 45%, este cea care revine acţionarilor Electrica SA. Această creştere a fost generată de rezultatele din segmentul de servicii energetice, ca urmare a restructurării şi deconsolidării uneia dintre societăţi.

‘Pentru că ne apropiem cu paşi mari de împlinirea unui an de la momentul istoric al listării Electrica, vreau să evidenţiez faptul că şi în primul trimestru din 2015, ca de altfel în toată această perioadă, compania a continuat evoluţia remarcabilă a profitabilităţii. Performanţele financiare deosebite sunt rezultatul unei strategii clare şi al unui proces continuu de eficientizare a activităţilor din toate segmentele. Dincolo însă de performanţele financiare remarcabile, Electrica face paşi importanţi în implementarea celor mai bune practici de guvernanţă corporativă la nivelul Grupului, dar şi în dezvoltarea unei culturi organizaţionale bazate pe etică şi pe profesionalism’, a declarat Ioan Roşca, director general Electrica.

Societatea de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, Electrica SA, este lider pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice. Electrica are o arie de cuprindere naţională – cu organizare în 3 zone, pentru distribuţia şi furnizarea energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord şi pe cuprinsul întregii ţări pentru întreţinere şi servicii energetice.