Profitul Erste a depăşit estimările în primul trimestru din 2023. Rezultatele, sprijinite de ratele mai ridicate ale dobânzilor din Europa Centrală şi de Est

28 04. 2023
erste

Rezultatele au fost sprijinite de ratele mai ridicate ale dobânzilor în Europa Centrală şi de Est (CEE), în condiţiile în care Erste operează în şapte ţări din regiune. Activele totale ale grupului au urcat la 342,9 miliarde de euro în primele trei luni din acest an, de la 323,9 miliarde de euro în primul trimestru din 2022.

Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 27,1% în primul trimestru din 2023, la 1,77 miliarde de euro, în timp ce analiştii se aşteptau la 1,72 miliarde de euro. Majorarea vine în urma creşterii dobânzilor, în principal în Austria, Ungaria şi România, şi a unui volum mai ridicat de credite acordate clienţilor din toate pieţele, a informat grupul austriac.

Veniturile nete din taxe şi comisioane au urcat la 642,7 milioane de euro în primul trimestru din 2023, de la 615,3 milioane de euro în perioada similară din 2022, fiind înregistrate creşteri pe aproape toate pieţele principale, în special pe segmentul serviciilor de plată, dar şi al gestionării activelor.

„Rezultatele noastre finale au beneficiat de asemenea de pe urma cheltuielilor operaţionale, care au fost în linie cu aşteptările. Grupul este în grafic pentru a-şi îndeplini obiectivele anuale”, a afirmat directorul financiar, Stefan Dorfler.

Erste a confirmat perspectivele pentru 2023, când ar urma să înregistreze o creştere a împrumuturilor nete de până la 10% şi o rentabilitate a capitalului propriu tangibil între 13% şi 15%.

Erste se aşteaptă ca principalele sale pieţe să evite recesiunea în 2023 şi să înregistreze creştere. Presiunile inflaţioniste ar urma să se reducă în acest an, după un nivel de 20% în 2022, ca rezultat al preţurilor ridicate la energie. Piaţa solidă a forţei de muncă ar urma să sprijine performanţele economice pe toate pieţele Erste.

Luna trecută, acţiunile băncilor au scăzut pe plan global, după colapsul grupurilor americane Silicon Valley Bank (SVB) şi Signature Bank şi a preluării forţate a Credit Suisse de către UBS în Elveţia, dar de atunci pieţele s-au calmat în mare măsură.

Acţiunile Erste Group înregistrează o creştere graduală de la începutul acestei luni, după ce în martie au scăzut cu aproximativ 14% în urma prăbuşirii SVB.