Profitul Ford Motor a scăzut cu 34% în trimestrul al treilea

Economica.net
24 10. 2014
mulally_ceo_ford_22599400_26481100

Cu toate acestea, profitul de 835 milioane de dolari, sau 0,21 dolari pe acţiune, anunţat de Ford, este mai mare decât estimările analiştilor care mizau pe un profit de 0,19 dolari pe acţiune. De asemenea, cifra de afaceri trimestrială a scăzut şi ea cu 3%, până la 34,9 miliarde de dolari, peste estimările analiştilor, care mizau pe o cifră de afaceri de 33,11 miliarde de dolari.

„În trimestrul al treilea am continuat să introducem un număr fără precedent de noi vehicule şi să investim masiv în noi produse şi tehnologii, care vor genera o cerere profitabilă la începutul anului următor”, a declarat directorul general de la Ford, Mark Fields.

În perioada iulie-septembrie 2014, Ford a înregistrat performanţe comerciale solide în America de Nord (profit operaţional de 1,41 miliarde de dolari) şi Asia-Pacific (profit operaţional de 44 de milioane de dolari), în timp ce în Europa pierderile Ford s-au majorat până la 439 milioane de dolari, iar în America de Sud constructorul auto american a înregistrat pierderi de 170 de milioane de dolari.

Ford şi-a reafirmat prognoza potrivit căreia, în 2014, va înregistra un profit înainte de taxe în valoare de şase miliarde de dolari, previziune revizuită în jos la finele lunii septembrie de la un profit cuprins între şapte şi opt miliarde de dolari cât estima anterior.

În România, Ford a demarat producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, care este primul produs al acestei fabrici şi prima maşină românească de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a început să producă la Craiova şi motorul EcoBoost.