Profitul încă se lasă așteptat pentru companiile aeriene, deși vara se călătorește mai mult

Anul trecut a fost marcat de dificultăți, inclusiv în ceea ce privește încrederea consumatorilor în anumite industrii, însă multe companii se află pe o pantă ascendentă, precum cele aeriene, mai ales pentru că încasările sunt influențate de cererea mare de călătorii din sezonul estival, arată într-o analiză de piață Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România, companie de tranzacționare pe bursele internaționale. Cu toate acestea, companiile apreciază că nivelul rezervărilor din 2024 va fi la fel sau sub nivelul anului trecut.
Radu Puiu - lun, 17 iun. 2024, 16:42
Profitul încă se lasă așteptat pentru companiile aeriene, deși vara se călătorește mai mult

După o serie de turbulențe înregistrate în ultimii ani, multe companii aeriene s-au redresat de la minimele din octombrie și speră să continue tendința ascendentă și în 2024. De altfel, vara este, de obicei, o perioadă de vârf pentru sectorul de călătorii, așa că nu este o surpriză cererea ridicată pentru serviciile de călătorie, care se traduce și în creșterea prețului acțiunilor.

Companiile din această industrie tind să desfășoare activități ciclice, drept urmare, performanța lor fluctuează în funcție de sezon și de condițiile economice. În prezent, piața muncii este puternică, inflația este pe un trend descendent, față de maximele din 2022, iar consumatorii nu par să scadă din cheltuielile pentru călătorii.

Companiile aeriene europene au semnalat că tendința ascendentă a prețurilor biletelor din ultimii ani atinge un vârf, ridicând primele semne de întrebare legate de viitorul boomului care a revigorat industria, de la aproape de faliment în timpul pandemiei, la profituri record.

Tarifele medii pentru biletele de avion în Europa au fost între 20 și 30% mai mari în vara lui 2023, comparativ cu 2019, potrivit datelor UE. De exemplu, tariful mediu al Ryanair a crescut cu 21%.

Companiile aeriene au răspuns la perioada de vară aglomerată prin schimbarea programelor pentru a opera mai multe rute cu o frecvență mai mare în intervalele de vârf. În Europa, în 2019, companiile aeriene au programat cu 50% mai multe locuri pentru august decât erau februarie, iar în 2023, au fost cu 65% mai multe locuri.

Companiile aeriene devin, așadar, din ce în ce mai abile în identificarea „bulelor” de cerere și în gestionarea programărilor, pentru a se adapta, ceea ce le susține în „misiunea” de a obține un ritm solid de creștere.

 

Călătoriile de business încă nu au ajuns la nivelul pre-pandemic

Companiile aeriene vin după un val de fuziuni, iar acum consolidarea industriei pare să fi încetinit tendința de creștere a capacității și „conflictele” de la nivelul prețului biletelor. Totuși, impactul pandemiei încă este resimțit puternic de către companiil, deoarece călătoriile de afaceri încă nu au revenit la nivelurile pre-pandemice.

American Airlines, cea mai mare firmă aeriană din lume după dimensiunea flotei, estimează că veniturile din al doilea trimestru o să scadă cu o valoare între 5% și 6%, mai mult decât contracția anterioară de 1% până la 3%. ETF-ul US Global JETS, care urmărește performanța companiilor aeriene, înregistrează un avans de 5,02% de la începutul anului, subperformând în raport cu indicele de piață S&P 500.

Compania aeriană și-a redus orientările pentru perioada respectivă, subliniind că se așteaptă ca întreg câștigul ajustat pe acțiune să se situeze între 1 și 1,15 de dolari, sub proiecția anterioară de 1,15 până la 1,45 de dolari pe acțiune.

Orientările „timide” ale companiei aeriene pentru trimestrul curent, care include sezonul aglomerat de vară, vine pe măsură ce cererea de bilete de avion în perioada respectivă este așteptată să atingă niveluri record. Asociația comercială și grupul de lobby Airlines for America (A4A) se așteaptă ca firmele din SUA să transporte 271 de milioane de pasageri în sezonul de vară 2024, reprezentând o creștere de 6,3% față de anul trecut.

Acțiunile companiilor de călătorie oferă potențialul de rentabilitate ridicată, dar rămân mai vulnerabile la factorii externi decât alte sectoare. Pe de altă parte, o revenire a cererii de călătorii după pandemie și popularitatea tot mai mare a piețelor de nișă prezintă oportunități de creștere.

Chiar și în aceste condiții, deteriorarea economică, scăderea puterii de cumpărare și a veniturilor populației, instabilitatea geopolitică și costurile privind combustibilul pot avea întotdeauna un impact asupra veniturilor acestor companii.

Cererea puternică de zboruri vine în contextul în care producătorul de Boeing (BA) a întârziat să livreze avioane în urma întreruperilor lanțului de aprovizionare și pe fondul preocupărilor legate de siguranță ale aeronavelor sale. În primul rând, aceasta ar părea a fi o veste proastă pentru transportatori, dar o flotă redusă ar putea să se traducă în prețuri mai ridicate.

Operatorii din America de Nord și Europa sunt, în general, optimiști cu privire la a doua jumătate a anului 2024, conform rezultatelor inițiale ale sondajului realizat de Arival, 2024 Global Operator Landscape. Cu toate acestea, aproximativ jumătate dintre operatori raportează că nivelurile lor de rezervări pentru 2024 sunt până acum la fel sau sub nivelurile din 2023.

 

Despre XTB

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum peste 20 de piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 1 milion de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.

 

Avertisment cu privire la riscuri

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 76% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...