Profitul ING Bank România a scăzut cu 26% în primele 9 luni din 2020

ING Bank România înregistra, la finele lunii septembrie 2020, un profit net de 443 milioane de lei, în scădere cu 26% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 18 nov. 2020, 10:13
Profitul ING Bank România a scăzut cu 26% în primele 9 luni din 2020

Veniturile totale ale băncii au crescut cu 2%, ajungând la 1,57 miliarde de lei, în timp ce costurile operaţionale s-au majorat cu 8,6%.

În contextul pandemiei COVID-19, anticipând efectele crizei generate de aceasta, costurile cu provizioanele s-au dublat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 326 milioane de lei.

Portofoliul de credite a ajuns în septembrie la valoarea totală de 27,8 miliarde de lei, indicând o creştere de 4% faţă de anul trecut, iar portofoliul de depozite a crescut cu 25%, ajungând la 42,9 miliarde de lei, ceea ce a susţinut creşterea activelor totale la suma de 51,4 miliarde de lei.

Una dintre cele mai importante măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri românesc a fost înrolarea băncii în cadrul programului IMM Invest. Ca urmare a volumului ridicat de credite aprobate, ING a solicitat şi obţinut în luna august triplarea plafonului alocat iniţial. De la începutul programului şi până în prezent, banca a primit peste 7.000 de aplicaţii în cadrul programului IMM Invest. La final de trimestru III, peste 1.000 de solicitări cumulând credite în valoare de 700 de milioane de lei au fost aprobate şi puse la dispoziţia clienţilor, în vreme ce peste 3.000 de cereri se aflau în diferite etape ale procesului de aprobare.

O altă măsură importantă pentru sprijinirea clienţilor ING a fost implementarea schemei de amânare a plăţii ratelor la credite. Până la mijlocul lunii iunie, clienţii au avut posibilitatea de a solicita amânarea plăţii ratelor, iar 32.000 dintre clienţi au optat pentru această facilitate. Între timp, peste 50% dintre aceştia au reînceput deja plata ratelor la credite.

Pe de altă parte, ING a venit cu una dintre cele mai competitive oferte de pe piaţă pentru creditele ipotecare, prin creditul 7FIX. Din totalul solicitărilor pentru credite imobiliare, 42% s-au îndreptat către creditul imobiliar 7FIX, iar 54% dintre clienţii care au optat pentru acest produs au ales să plătească un avans de cel puţin 25%. Mai mult, ING s-a alăturat programului Noua Casă la începutul lunii septembrie, în cadrul căruia au fost depuse, până în prezent, peste 1.200 de aplicaţii la ING.

„După primele luni de pandemie, când am înregistrat o scădere bruscă a activităţii de creditare, în al treilea trimestru am observat un reviriment al încrederii în situaţia economică şi, implicit, un interes mai ridicat al clienţilor către produsele de credit. Astfel, cererea pentru credite ipotecare a fost mai mare decât în aceeaşi perioadă din 2019. Totuşi, prudenţa caracterizează comportamentul clienţilor noştri. Aproape 50% dintre noile credite ipotecare sunt cu dobândă fixă, produsul nostru 7FIX bucurându-se de un real succes. În acelaşi timp, observăm continuarea tendinţei de a economisi mai mult şi o cerere sub potenţial în zona creditelor de nevoi personale”, a declarat Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.

Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice. ING Bank România are peste 1,6 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu: Acest guvern, dar şi viitorul executiv, trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor şi să taie din alte cheltuieli ale statului
Ciucu: Acest guvern, dar şi viitorul executiv, trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor şi să taie din ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor până la sfârşitul acestui an şi să taie cheltuielile......
Un nou record pentru cacao. Cel mai mare preţ din istorie: 12.163 de dolari pe tonă
Un nou record pentru cacao. Cel mai mare preţ din istorie: 12.163 de dolari pe tonă
Cotaţiile futures la cacao au atins miercuri un nou maxim istoric, de peste 12.000 de dolari pe tonă, la bursa de la New ...
Record pentru Europa. Companiile din UE au depăşit pentru prima dată în ultimii 10 ani pe cele din SUA şi China, la nivelul investiţiilor în cercetare şi dezvoltare
Record pentru Europa. Companiile din UE au depăşit pentru prima dată în ultimii 10 ani pe cele din SUA şi China, la ...
Industria europeană şi-a sporit anul trecut investiţiile în cercetare şi dezvoltare (R&D) cu 9,8%, depăşind creşterea ...
60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners
60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners
5 to go, cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și cea mai accesată franciză din România, a anunțat că fondurile ...