Excluzând câştigurile din tranzacţia cu acţiunile Visa, profitul net al ING România a crescut cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ajungând la 177 milioane lei, conform unui comunicat al băncii remis, miercuri, AGERPRES.
În prima jumătate a anului 2016, veniturile au crescut cu 39% faţă de S1 2015, ajungând la 675 milioane lei. Câştigul se datorează în principal vânzării acţiunilor Visa, dar şi creşterii continue a creditării. Excluzând impactul vânzării de acţiuni Visa, venitul total a înregistrat o creştere de 13%, ajungând la 552 milioane lei.
Costurile operaţionale s-au majorat până la 311 milioane lei, cu 13% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, preponderent în urma creşterii costurilor cu angajaţii, a costurilor de reglementare şi a investiţiilor în tehnologie şi marketing. Costurile de risc au crescut la 30 milioane lei, de la 22 milioane lei în prima jumătate a anului precedent, variaţia provenind din creşterea volumelor în activitatea de creditare. Rata creditelor neperformante a continuat să se îmbunătăţească, de la 5,5% în prima jumătate a lui 2015 la 3,9% în primele 6 luni ale acestui an.
‘Pe parcursul primelor 6 luni din 2016, am câştigat aproximativ 71.000 clienţi activi noi şi creditarea a crescut cu aproape 30%. Ne concentrăm să facem serviciile bancare mai simple prin inovare, aşadar sunt încrezător că vom putea să oferim o experienţă bancară peste standard, în timp ce pregătim banca pentru provocările viitoare’, a declarat Michal Szczurek, CEO ING România.
Fondurile atrase s-au ridicat la 20,056 miliarde lei, la sfârşitul lunii iunie 2016, cu 26% mai mult faţă de 30 iunie 2015. Portofoliul de credite a înregistrat, de asemenea, o creştere de 29%, de la 12,652 miliarde lei, la 30 iunie 2015, la 16,293 miliarde lei la finele lui iunie 2016. Creşterea a fost determinată în principal de majorarea volumului de credite de nevoi personale şi ipotecare, dar şi de împrumuturile acordate IMM-urilor. Creditarea în lei a înregistrat o creştere de 55%, ajungând la 10,502 miliarde lei.
Cota de piaţă în creditare a ING Bank România s-a extins până la 7,1% în S1 2016 de la 5,4%, în aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, cota de piaţă în fonduri atrase s-a ridicat la 7,4% comparativ cu 6,5% în 2015.