Profitul Libra Internet Bank a crescut de cinci ori în I semestru, până la 8,5 milioane lei
‘Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când profitul înregistrat la jumătatea anului a fost de 1,7 milioane lei, am reuşit în 2014 majorarea acestuia de aproape cinci ori, urmând o strategie de creştere bazată pe o politică de piaţă echilibrată şi controlul cheltuielilor, continuând să mizăm pe viteza în operaţiuni şi tehnologie’, a declarat preşedintele băncii, Emil Bituleanu.
În primele şase luni ale acestui an, Libra Internet Bank a continuat să îşi îmbunătăţească indicatorii. Astfel au fost majorate activele nete cu 10,9%, până la 1,33 miliarde lei, soldul creditelor a crescut cu 20,8%, iar rata neperformantelor a continuat să scadă, ajungând la 12,59%, mult sub media sistemului bancar.
Libra Internet Bank are o reţea de 35 de sucursale la nivel naţional şi se adresează preponderent clienţilor din segmentele IMM, corporate, profesii liberale şi agricultura.