Profitul Lukoil a scăzut cu 60% în T1, din cauza declinului preţului ţiţeiului

Profitul Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, a scăzut cu 60% în primul trimestru din 2015, sub estimările analiştilor, din cauza declinului preţului ţiţeiului, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 10 iun. 2015, 13:02
Profitul Lukoil a scăzut cu 60% în T1, din cauza declinului preţului ţiţeiului

În perioada ianuarie-martie 2015, profitul net a scăzut la 690 de milioane de dolari, de la 1,73 miliarde de dolari în primul trimestru din 2014, în timp ce analiştii se aşteptau la 1,04 miliarde de dolari. Preţul ţiţeiului a scăzut în ultimele luni cu aproape 40%, scrie Agerpres.

Lukoil a semnat un acord privind vânzarea participaţiei de 50% deţinută la Caspian Investment Resources Ltd, care operează în Kazahstan, companiei China Petroleum & Chemical Corp (Sinopec), pentru 1,07 miliarde de dolari. Acordul va opri procesul de arbitraj demarat de Lukoil la Londra, în februarie, a anunţat compania rusă.

Producţia de ţiţei şi gaze naturale a Lukoil a urcat cu 7% în primele trei luni din acest an, la 2,37 milioane barili de echivalent petrol pe zi, datorită zăcămintelor din Irak.

Cheltuielile de capital au scăzut cu 25% în perioada ianuarie-martie 2015, la 2,43 miliarde de dolari, în timp ce veniturile s-au situat la 23,2 miliarde de dolari, faţă de 35,7 miliarde de dolari în primul trimestru din 2014.

Lukoil este cea mai mare companie petrolieră privată din Rusia responsabilă pentru 16% din producţia de ţiţei brut şi 17% din petrolul rafinat în Rusia.

În România, Lukoil se află pe locul al treilea pe piaţa distribuţiei de carburanţi, cu un lanţ de 301 de benzinării. Grupul Lukoil are aproape 3.800 de angajaţi în România dintre care peste 2.900 la Lukoil România, firma care se ocupă cu distribuţia carburanţilor prin cele 305 staţii teritoriale, potrivit celor mai recente date disponibile. Restul angajaţilor lucrează pe platforma rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploieşti şi la alte firme ale Grupului, care furnizează servicii de diferite tipuri.

Te-ar mai putea interesa și
Zabka a ajuns la 100 de magazine Froo în România în 12 luni
Zabka a ajuns la 100 de magazine Froo în România în 12 luni
Grupul Zabka a deschis în România magazinul cu numărul Froo cu numărul 100, la un an de la intrarea pe piața din România, a anunțat compania. ...
Polonezii cumpără din nou la noi: compania IT românească NextUp a fost achiziționată de către grupul Symfonia
Polonezii cumpără din nou la noi: compania IT românească NextUp a fost achiziționată de către grupul Symfonia
Grupul Symfonia, un furnizor de top de soluții software inovatoare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Polonia, ...
Garanti BBVA România a semnat un acord de finanţare cu IFC, de 40 milioane euro, pentru sprijinirea afacerilor deţinute de femei
Garanti BBVA România a semnat un acord de finanţare cu IFC, de 40 milioane euro, pentru sprijinirea afacerilor deţinute ...
Garanti BBVA România a semnat un nou acord de finanţare, în valoare de 40 de milioane de euro, cu International Finance ...
Încă o fabrică românească finalizată. Symmetrica a investit 15 milioane de euro
Încă o fabrică românească finalizată. Symmetrica a investit 15 milioane de euro
Symmetrica, producător român de pavele și borduri vibropresate, a anunțat finalizarea celei de-a doua fabrici din cadrul ...