Profitul Metro a scăzut cu 4,6% în T4, în urma deprecierii rublei

Profitul înainte de taxe şi dobânzi al Metro AG, al patrulea retailer din Europa, a scăzut cu 4,6% în trimestrul patru din 2014, la 1,02 miliarde de euro (1,16 miliarde de dolari), în linie cu estimările analiştilor, deoarece deprecierea rublei în Rusia a compensat câştigurile mai ridicate raportate de reţele de magazine Media Markt şi Saturn, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 10 feb. 2015, 12:51
Profitul Metro a scăzut cu 4,6% în T4, în urma deprecierii rublei

Din cauza efectelor negative ale cursului de schimb, câştigurile Metro au scăzut cu aproximativ 60 milioane de euro, a anunţat marţi compania germană.

‘Din păcate, deprecierea rublei a estompat performanţa noastră operaţională bună. Ajustate faţă de efectele negative ale cursului de schimb, câştigurile noastre sunt de fapt mai ridicate decât în trimestrul patru din 2013’, a afirmat directorul general Olaf Koch.

Anul acesta, acţiunile Metro au urcat la bursă cu 17% iar vânzările la magazinele deschise de cel puţin un an au crescut pentru al treilea trimestru consecutiv în perioada octombrie-decembrie 2014, estimează analiştii de la Sanford C. Bernstein, scrie Agerpres.

Metro a anunţat că în trimestrul patru din 2014 veniturile au scăzut cu 2,2%, la 18,3 miliarde de euro, în linie cu estimările anterioare.

De asemenea, compania a confirmat că se aşteaptă la o creştere uşoară a vânzărilor la magazinele deschise de cel puţin un an, ‘pe fondul mediului economic care rămâne dificil’.

În Europa de Est, veniturile Metro au scăzut cu 12%, în timp ce în Europa Occidentală s-a înregistrat un avans de 1,1%. Singurele regiuni cu o creştere solidă, de 11%, au fost Asia şi Africa.

La 30 ianuarie 2015, Metro a anunţat finalizarea vânzării diviziei Cash & Carry din Grecia companiei Sklavenitis, pentru aproximativ 65 milioane de euro (81 milioane de dolari). Tranzacţia va ajuta compania germană să-şi majoreze investiţiile pe pieţele sale de bază şi să-şi întărească bilanţul. Vânzarea implică nouă magazine Cash & Carry şi proprietăţi imobiliare, iar tranzacţia nu va afecta rezultatele financiare în anul financiar 2014/2015.

Anul trecut, Metro a anunţat că va ieşi de pe piaţa din Grecia prin vânzarea reţelei MAKRO Cash & Carry ca parte a planului de a se concentra pe pieţele de bază. Anterior, compania a vândut active în Danemarca şi Vietnam.

Compania germană, care are 2.200 de magazine în 30 de ţări, îşi reduce portofoliul şi costurile şi se concentrează pe vânzările en-gros şi pe divizia de produse electronice, Media-Saturn, care a raportat o creştere a vânzărilor de 3,8% în magazinele deschise de cel puţin un an, în timp ce vânzările online au urcat cu peste 25%.

Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume. Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

Te-ar mai putea interesa și
Cărbunele nu se predă. Cererea mondială va continua să atingă niveluri istorice în fiecare an, cel puţin până în 2027
Cărbunele nu se predă. Cererea mondială va continua să atingă niveluri istorice în fiecare an, cel puţin până în 2027
Cererea mondială de cărbune ar urma să atingă noi recorduri în fiecare an, cel puţin până în 2027, se arată într-un raport publicat miercuri de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA),......
ATM Ventures, parte a grupului Autonom, preia 30% din Meridian Taxi
ATM Ventures, parte a grupului Autonom, preia 30% din Meridian Taxi
ATM Ventures, divizia de investiții a grupului Autonom deținut de frații Marius și Dan Ștefan, a investit în Meridian ...
Total Technologies intră în portofoliul fondului de investiții SARMIS Capital
Total Technologies intră în portofoliul fondului de investiții SARMIS Capital
Fondul de investiții SARMIS Capital anunță achiziția Total Technologies, unul dintre cei mai importanți integratori ...
Aproape 200 de kilometri de autostradă şi drum expres inauguraţi în 2024. Peste 100 km sunt pe Autostrada Moldova A7
Aproape 200 de kilometri de autostradă şi drum expres inauguraţi în 2024. Peste 100 km sunt pe Autostrada Moldova A7
România a dat în circulaţie în 2024, până în prezent, aproape 132 de kilometri de autostradă şi drum expres şi ...