Profitul Michelin a crescut în primul semestru din 2014 pe fondul reducerii preţului la cauciuc

Profitul Michelin & Cie, cel mai mare producător de anvelope din Europa, a urcat sub estimările analiştilor în primul semestru din 2014, deoarece presiunea asupra preţurilor nu a fost compensată de costurile mai scăzute, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 29 iul. 2014, 10:41
Profitul Michelin a crescut în primul semestru din 2014 pe fondul reducerii preţului la cauciuc

În primele şase luni ale acestui an, profitul înainte de taxe, dobânzi şi elemente excepţionale a crescut la 1,16 miliarde de euro (1,56 miliarde de dolari), de la 1,15 miliarde de euro în primul semestru din 2013, în timp ce analiştii se aşteptau la un câştig de 1,19 miliarde de euro.

‘Într-un mediu competitiv, care a persistat în primul semestru, Michelin şi-a îndeplinit obiectivul de a înregistra o îmbunătăţire suplimentară a performanţelor sale’, a afirmat directorul general al companiei franceze, Jean-Dominique Senard.

Michelin a deschis noi fabrici în ţări ca Brazilia, China, India şi SUA, unde cererea pentru automobile este aşteptată să crească. Compania a făcut concedieri în Franţa, deoarece vânzările de vehicule au crescut foarte lent.

Acţiunile Michelin au scăzut marţi cu 3,1%, la 80,29 euro, la bursa de la Paris. Anul acesta, titlurile au urcat cu 5,3%, evaluând compania la 15,2 miliarde de euro.

Expansiunea peste hotare a lăsat grupul francez mai expus fluctuaţiilor valutare, care au afectat câştigurile din primul semestru. De asemenea presiunea asupra preţurilor nu a fost compensată de costurile mai scăzute cu materiile prime, cum ar fi cauciucul.

Totuşi, Michelin îşi menţine obiectivul de a înregistra o creştere a vânzărilor de anvelope de aproximativ 3% pe plan mondial.

Compania vrea să-şi scadă costurile cu un miliard de euro până în 2016 şi să-şi majoreze profitul operaţional la 2,9 miliarde de euro anul viitor.

Michelin a anunţat recent că se va extinde pe pieţele din afara Europei, zonă afectată de declinul vânzărilor auto.

Compania va cheltui aproximativ două miliarde de euro pentru a se extinde pe noi pieţe şi va reduce costurile în Europa, unde are aproximativ 59% din forţa sa de muncă, de 105.000 de angajaţi.

Grupul Michelin şi-a început activitatea în România în august 2001. În prezent, Michelin are în România aproape 3.000 de angajaţi, trei uzine – două la Zalău şi una la Floreşti – şi o reţea comercială. Începând cu anul 2005, România a devenit centru regional pentru operaţiunile comerciale ale grupului Michelin în Albania, Bulgaria, Croaţia, Bosnia, Macedonia, Muntenegru şi Serbia.

Te-ar mai putea interesa și
Transelectrica – Dividend brut de 2,12 lei pentru 2024, propus de conducere
Transelectrica – Dividend brut de 2,12 lei pentru 2024, propus de conducere
Directoratul Transelectrica propune acţionarilor aprobarea unui dividend brut de 2,12 lei, din profitul rămas de repartizat aferent anului 2024, conform unui raport remis, joi, Bursei de Valori......
China ar putea convinge Rusia să se așeze la masa negocierilor – Jean-Noel Barrot, ministrul de Externe francez
China ar putea convinge Rusia să se așeze la masa negocierilor – Jean-Noel Barrot, ministrul de Externe francez
Ministrul de externe francez Jean-Noël Barrot a declarat joi, la Beijing, că China ar putea convinge Rusia să se așeze ...
Japonia avertizează asupra impactului ofensivei vamale impusă de Trump asupra economiei mondiale
Japonia avertizează asupra impactului ofensivei vamale impusă de Trump asupra economiei mondiale
Guvernul japonez a avertizat joi cu privire la impactul însemnat al ofensivei vamale a președintelui american Donald Trump ...
Importurile UE de gaze ruseşti au crescut anul trecut cu 18%
Importurile UE de gaze ruseşti au crescut anul trecut cu 18%
Uniunea Europeană a importat o cantitate mai mare de gaze ruseşti în 2024, în pofida continuării agresiunii Moscovei ...