Profitul net al Alpha Bank a crescut cu 10% în primele nouă luni din 2023, până la nivelul de 34 de milioane de euro
Alpha Bank Romania a înregistrat în primele nouă luni ale anului o evoluție susținută a activității, rezultatele financiare evidențiind reziliența și capacitatea băncii de a se adapta la schimbările din mediul economic actual.
Volumul creditelor noi acordate în primele nouă luni al anului pe segmentul companiilor mari a ajuns la aproape 300 de milioane de euro înregistrând o creștere de 24% față de aceeași perioadă a anului precedent.
În aceeași perioadă, volumul creditelor noi acordate IMM-urilor a înregistrat o creștere anuală de 30%, marcând cea mai bună performanță din ultimii 12 ani, în timp ce pe segmentul creditelor de consum vânzările noi au înregistrat o majorare de 9%.
Totodată, banca și-a consolidat poziția în zona soluțiilor de plată pentru comercianți, rulajul acestora prin conturile deschise la Alpha Bank Romania înregistrând o creștere de 27% față de primele 9 luni al anului trecut.
În luna august, Alpha Bank Romania a anunțat semnarea unui contract de transfer de business cu Orange Money România, care se referă la preluarea activităților de retail și care cuprinde portofoliul de clienți, activele digitale de top (aplicația mobilă), portofoliul de carduri de credit și angajații. Prin integrarea portofoliului de clienți Orange Money România, Alpha Bank Romania își extinde semnificativ propria bază de clienți și își va consolida poziția pe piață.
De asemenea, au fost deschise noi centre Gold, rețeaua dedicată membrilor Alpha Gold Personal Banking ajungând la finalul lunii septembrie la 29 de centre.
Totodată, banca a continuat să promoveze responsabilitatea față de comunitate și educația financiară. În luna septembrie, Alpha Bank România a inaugurat expoziția “Cele două fețe ale monedei. Mijloace de schimb – Capodopere ale artei”, găzduită de Muzeul Băncii Naționale a României (BNR).
Este pentru prima oară când Colecția numismatică Alpha Bank, una dintre cele mai importante colecții de monede antice din lume, călătorește în afara granițelor Greciei, expoziția putând fi vizitată până în martie 2024.
Rezultatele financiare
La finalul lunii septembrie, portofoliul de credite al Alpha Bank în Romania a ajuns la 3,1miliarde de euro expunere netă, marcând o creștere de 10,3% față de primele nouă luni ale anului trecut, în timp ce depozitele clienților s-au ridicat la 3,3 miliarde de euro, în creștere cu 19,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Activele totale ale băncii au ajuns la finalul lunii septembrie la 4,48 de miliarde de euro, înregistrând o creștere anuală de 10%.
Profitul net a ajuns la nivelul de 34 de milioane de euro, reflectând dinamica pozitivă a veniturilor și menținerea unui control strict al costurilor, în pofida presiunilor inflaționiste.