Profitul net al BMW a crescut cu 51% anul trecut

Profitul net al grupului german BMW, cel mai mare producător de automobile de lux la nivel mondial, a rescut cu 51% anul trecut, la 4,9 miliarde de euro, reuşind, ca şi Audi şi Mercedes-Benz, să desfidă mediul economic dificil din Europa care afectează alţi producători auto, transmite AFP.
Economica.net - joi, 08 mart. 2012, 20:40
Profitul net al BMW a crescut cu 51% anul trecut

Vânzările record au urcat cifra de afaceri a BMW cu 13,8%, la 68,8 miliarde de euro, în timp ce profitul înainte de deducerea dobânzilor şi taxelor a avansat cu 56,9%, la 8 miliarde de euro.

În baza acestor rezultate, BMW anticipează că numărul de vehicule comercializate va continua să crească în acest an.

„Divizia producătoare de automobile, care reuneşte mărcile BMW, Mini şi Rolls-Royse, a profitat în special de creşterea vânzărilor şi de optimizarea costurilor, se arată într-un comunicat al grupului.

Conducerea BMW a propus majorarea dividendelor pentru anul trecut cu 1 euro, la 2,3 euro pe acţiune.

Audi, divizia de automobile de lux a Volkswagen, a anunţat la începutul lunii martie un profit operaţional de 5,3 miliarde de euro şi un profit net de 4,44 miliarde de euro.

Volkswagen a obţinut un profit net record de 15,4 miliarde de euro, alimentat şi de elemente excepţionale.

Grupul Daimler, compania mamă a Mercedes-Benz, a realizat la rândul său un profit net de 6 miliarde de euro.

În urma acestor rezultate, Volkswagen a acordat angajaţilor prime de 7.500 de euro, Audi de 8.251 de euro, în medie, iar Daimler de 4.100 de euro.

BMW nu a făcut încă un anunţ în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
CE a amendat cu 458 milioane de euro 15 producători auto
CE a amendat cu 458 milioane de euro 15 producători auto
Volkswagen, Stellantis, alți 13 producători de automobile și asociația lor de mașini ACEA au fost amendați cu un total de 458 de milioane de euro (495 de milioane de dolari) de autoritățile......
Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 2 aprilie
Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 2 aprilie
Luna aprilie începe cu o scumpire la pompă, a doua la rând: prețul benzinei și motorinei a crescut azi dimineață la ...
CE vrea să îi lase pe membrii UE din apropierea Rusiei să utilizeze banii UE pentru apărare
CE vrea să îi lase pe membrii UE din apropierea Rusiei să utilizeze banii UE pentru apărare
CE a propus marţi ca ţărilor Uniunii Europene, în special celor care se învecinează cu Rusia, să li se permită să ...
Înaintarea forțelor ruse în Ucraina a încetinit pentru a patra lună consecutiv
Înaintarea forțelor ruse în Ucraina a încetinit pentru a patra lună consecutiv
Cu 240 de kilometri pătrați ocupați în martie 2025, înaintarea forțelor ruse în Ucraina a încetinit pentru a patra ...