Profitul net al BRD a crescut cu 24,4% în primul semestru din 2023

03 08. 2023
brd_70185700

“În primul semestru al anului, BRD a înregistrat o performanță comercială dinamică și rezultate financiare excelente, în pofida unui mediu economic care rămâne plin de provocări.

Activitatea de creditare a fost puternică, aceea dedicată companiilor având o creștere semnificativă de 18% față de anul trecut, susținută atât de IMM-uri, cât și de companiile mari. BRD a continuat să fie un finanțator activ al companiilor eligibile în cadrul programului IMM INVEST Plus, oferind sprijin pentru peste 1500 de clienți, cu o valoare totală a creditelor aprobate de 1,6 miliarde RON. Mai mult, sprijinirea tranziției către sustenabilitate rămâne un angajament pe care îl onorăm din plin, noile finanțări sustenabile depășind 1,2 miliarde RON. Cât despre segmentul persoanelor fizice, creditarea a fost mai degrabă rezilientă, cu evoluții contrastante în structură între creditele de consum și cele pentru locuințe. Producția celor dintâi a avut o performanță remarcabilă, atingând niveluri record, în timp ce volumul creditelor noi pentru locuințe a reflectat tendința de scădere a pieței în contextul ratelor ridicate ale dobânzilor.

Bazându-ne pe o activitate comercială solidă și pe o calitate excelentă a activelor, Grupul BRD a înregistrat în prima jumătate a anului o performanță financiară excelentă, cu o creștere semnificativă a veniturilor, în timp ce evoluția cheltuielilor operaționale a fost ținută sub control printr-o disciplină riguroasă a cheltuielilor. Efectul pozitiv al veniturilor a dus la îmbunătățirea raportului cost/venit în perioada analizată. Aceste rezultate comerciale robuste, completate de eliberare netă în costul riscului, au contribuit la o creștere puternică a rezultatului net, +24% în dinamică anuală, și la o rentabilitate a capitalurilor proprii ridicată, de 20%.

În perspectivă, BRD este bine poziționată pentru a susține creșterea și rămâne angajată în oferirea de sprijin financiar și know-how atât clienților săi, cât și economiei în ansamblu“, a spus François Bloch, CEO-ul BRD Groupe Société Générale.

Veniturile Grupului BRD au înregistrat o creștere solidă în prima jumătate a anului, ajungând la 1.861 milioane lei și fiind mai mari cu 13,4% în comparație cu primul semestru al anului 2022. Veniturile nete din dobânzi au avut o contribuție puternică la această dinamică, crescând cu +18,3% în dinamică anuală în semestrul I 2023, fapt determinat atât de volume, cât și de rate ale dobânzilor în creștere aferente portofoliul de active. Mediul caracterizat de dobânzi în creștere și-a pus amprenta și asupra pasivelor, prin creșterea costurilor de finanțare asociate în principal cu depozitele la termen. Veniturile nete din comisioane s-au redus față de anul precedent, cu 3,4%, influențate în principal de scăderea comisioanelor din activitatea cu carduri și de volumul mai mic al tranzacțiilor cu numerar față de cel de anul trecut (când reacția indusă de războiul dintre Rusia și Ucraina a fost cauza unor retrageri masive de către clienții persoane fizice). Acestea au fost parțial compensate de comsioanele mai mari din pachete care au beneficiat de creștere numerică. Alte venituri, în creștere cu +18,4% în primul semestru din 2023 față de aceeași perioadă a anului trecut, au fost susținute de activitatea de tranzacționare, având în vedere rezultatele îmbunătățite atât pe piața valutară, cât și pe cea a instrumentelor cu venit fix.

Cheltuielile operaționale au totalizat 944 milioane RON în semestrul I 2023 (față de 853 milioane RON în semestrul I 2022), în creștere cu 10,7%. Cheltuielile cu personalul (+11,2% față de anul precedent) au rămas influențate de impactul efectului de preț indus de creșterea salariilor fixe și de ajustarea altor beneficii (în urma noului contract de muncă semnat în iunie 2022), având în vedere persistența unei piețe a muncii tensionate și inflația încă ridicată. În ceea ce privește celelalte categorii de costuri, dinamica se explică în mare măsură prin cheltuieli mai mari legate de serviciile externe și IT&C ce susțin realizarea transformării digitale, în timp ce costurile de funcționare a băncii rămân sub un control foarte bun, fiind menținute cu mult sub nivelul inflației.

Performanța operațională generală a fost foarte solidă, cu o creștere a venitului brut din exploatare de +16,4%, la 918 milioane RON, comparativ cu 789 milioane RON în semestrul I 2022. Indicatorul cost/venit al Grupului BRD s-a îmbunătățit cu 1,3 puncte procentuale, ajungând la 50,7% în semestrul I 2023 de la 51,9% în aceeași perioadă a anului precedent.

În perioada analizată, calitatea activelor a rămas solidă, rata creditelor neperformante, NPL* (credite neperformante, conform definiției ABE) atingând un nou minim istoric de 2,2% la sfârșitul lunii iunie 2023, îmbunătățindu-se în continuare de la 2,6% la sfârșitul lunii iunie 2022, iar gradul de acoperire cu provizioane rămânând mult peste 70% (74% la sfârșitul lunii iunie 2023 față de 77% la sfârșitul lunii iunie 2022). Costul net al riscului a înregistrat o reluare în venituri de 5,2 milioane RON în semestrul I 2023, comparativ cu o cheltuială netă de 46,1 milioane RON în semestrul I 2022, în principal datorită recuperărilor susținute aferente portofoliului de credite neperformante.

Ca urmare a tuturor celor de mai sus, Grupul BRD a înregistrat un profit net de 768 milioane RON în semestrul I 2023 (+24,4% an/an, de la 617 milioane RON în semestrul I 2022), iar rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a crescut până la 20,1% în prima jumătate a anului, în comparație cu 15,6% în semestrul I 2022.

La 30 iunie 2023, rata de adecvare a capitalului la nivelul BRD s-a situat la 22,4%, reflectând o poziție de capital solidă.