Profitul net al BRD Groupe Societe Generale a crescut cu 24% în 2023, până la 1,656 miliarde de lei
„Într-un context care a rămas destul de dificil, BRD a obținut o performanță remarcabilă, atât în ceea ce privește activitatea comercială, cât și rezultatele financiare. Portofoliul nostru de credite a crescut cu aproape 13% față de sfârșitul anului 2022. Am atins un volum record de 7,7 mld. lei de credite noi acordate persoanelor fizice, 1 din 7 credite în sold la nivelul pieței la sfârșitul anului 2023 fiind acordat de BRD. În același timp, am sprijinit activ companiile în demersurile lor, oferindu-le finanțarea necesară pentru a se dezvolta, crea locuri de muncă sau inova, contribuind la performanța economică generală. Catalizator remarcabil al creșterii, împrumuturile acordate companiilor au avansat cu 23%, evoluție bazată atât pe contribuția puternică a segmentului IMM, cât și pe cea a clienților companii mari. În plus, am continuat să progresăm în direcția obiectivului strategic de finanțare sustenabilă de 1 miliard de euro până la sfârșitul anului 2025, adăuând în 2023 volume de 2,3 miliarde lei. Cu o sumă cumulată de 800 milioane euro finanțări sustenabile, ne așteptăm să atingem în avans acest obiectiv. Îmbunătățirea experienței digitale a clienților rămâne o prioritate pe agenda noastră. Oferta digitală a BRD a fost extinsă cu produse de investiții accesibile 100% online. Avem acum peste 1,4 milioane de utilizatori ai aplicației mobile YouBRD, în creștere cu 33% față de 2022. Toate acestea s-au tradus printr-o performanță financiară solidă, cu un profit net în creștere cu 24% și ROE de 21%, demonstrând soliditatea și reziliența modelului nostru de business.”, a declarat Maria Rousseva, CEO-ul BRD Groupe Société Générale.
Creditele nete ale Grupului BRD, inclusiv creanțele din leasing, au înregistrat o creștere de două cifre, +12,8% față de finalul anului 2022, prin contribuția puternică a segmentelor retail și corporate.
Pe partea de retail (soldul creditelor nete este în creștere cu 6,7% an/an la finalul anului 2023), BRD a înregistrat un nivel record de 7,7 miliarde RON de credite noi acordate persoanelor fizice în 2023 și, de asemenea, cel mai bun an pentru creditele noi de consum, cu o creștere impresionantă de 20% an/an.
Acordând 1 din 7 credite pentru persoane fizice în sold pe piață, BRD și-a consolidat poziția pe acest segment. Creditele nete acordate clienților companii mici au contribuit de asemenea la creștere,
atingând o dinamică impresionantă de +46,4% an/an la sfârșitul anului 2023.
Finanțarea companiilor a continuat să înregistreze performanțe remarcabile (soldul creditelor nete în creștere cu 23% an/an la sfârșitul anului 2023), alimentată de contribuția robustă a segmentului IMM-urilor (+18,4% an/an la sfârșitul anului 2023) și de realizările excepționale la nivelul creditelor acordate companiilor mari (+25,8% an/an la sfârșitul anului 2023). În plus, activitatea de leasing a păstrat un ritm de creștere substanțial (+20,2% an/an la sfârșitul anului 2023). BRD a rămas un partener de încredere pentru IMM-uri prin participarea activă la programul IMM Invest Plus, cu 2,6 mld. lei credite aprobate în 2023, +27% față de 2022.
BRD joacă un rol important în finanțarea tranziției verzi prin integrarea principiilor ESG în operațiunile sale de creditare și prin definirea unor obiective strategice clare în această direcție. Se estimează că obiectivul de 1 miliard de euro finanțări sustenabile până la sfârșitul anului 2025, definit în planul Horizons 2025, va fi atins în avans. În 2023, valoarea noilor tranzacții de finanțare sustenabilă care au susținut, printre altele, un important proiect fotovoltaic sau au cofinanțat proiecte de eficiență energetică, s-a ridicat la 2,3 mld. lei, ceea ce duce finanțarea sustenabilă cumulată la aproximativ 800 mil. euro la sfârșitul anului 2023.
Baza de depozite a avut o expansiune constantă (+10,1% an/an la sfârșitul anului 2023). Cea mai stabilă și amplă sursă de finanțare, depozitele retail, sunt în continuă creștere, marcând o performanță puternică de +9,9% în dinamică anuală la sfârșitul anului 2023. Depozitele clienților persoane juridice au avut o evoluție similară, fiind în creștere cu 10,6% an/an, în principal datorită intrărilor nete mai mari din partea clienților IMM (+15,1% an/an la sfârșitul anului 2023).
Impact și prezență digitală sporite BRD continuă să avanseze în ceea ce privește digitalizarea prin extinderea ofertei de servicii accesibile 100% online la produsele de investiții, fluxul de documente și tranzacționarea fiind ușor accesibile pe website. Aplicația de mobile banking YouBRD este îmbogățită constant cu noi funcționalități, accesibilă acum și persoanelor fizice autorizate, cu o comunicare îmbunătățită cu clienții și oferind curs de schimb.