Profitul net al CEZ a scăzut cu 36%, în 2014

Economica.net
04 03. 2015
cez_81933400

CEZ, companie la care statul ceh deţine 70% din acţiuni, a raportat pentru 2014 un profit net de 22,4 miliarde de coroane (816 milioane euro sau 912 milioane de dolari), cu 36% mai puţin decât profitul net de 35,2 miliarde de coroane realizat în 2013. Cifra de afaceri a scăzut şi ea cu 8% până la 200,7 miliarde de coroane, scrie Agerpres.

Grupul CEZ a informat că se va concentra pe consolidarea şi întărirea poziţiei sale în regiunea Europei Centrale urmând să profite de oportunităţile de achiziţie atractive care ar putea să contribuie la creşterea profiturilor şi stabilizarea dividendelor. ‘Suntem cea mai puţin îndatorată companie de utilităţi din Europa şi de acea avem spaţiul necesar pentru achiziţii, spre deosebire de competitorii noştri’, a explicat directorul general de la CEZ, Daniel Benes.

Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA.