Profitul net al Conpet a scăzut cu 41,4% în primele trei luni

Transportatorul naţional de ţiţei şi produse petroliere Conpet a obţinut un profit net de 11,465 milioane de lei în primele trei luni ale acestui an, în scădere cu 41,4% faţă de rezultatul primului trimestru al anului trecut, de 19.550 lei, potrivit Raportului trimestrial al companiei remis Bursei de la Bucureşti.
Economica.net - lun, 14 mai 2018, 20:24
Profitul net al Conpet a scăzut cu 41,4% în primele trei luni

Comparativ cu trimestrul I 2017, profitul din exploatare (EBIT) a înregistrat o scădere de 42,1%, la 12,82 milioane de lei.

În perioada de trei luni încheiată la 31 martie 2018, Conpet a realizat investiţii în valoare de 12,99 milioane de lei, faţă de 6,55 milioane de lei în perioada similară a anului trecut.

‘Programul de investiţii pentru anul 2018 a avut în vedere continuarea lucrărilor pentru reabilitarea conductelor magistrale pentru transport ţiţei şi gazolină, precum şi lucrări de investiţii asupra instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor aferente Sistemului Naţional de Transport al Petrolului’, se precizează în documentul remis BVB.

Activele totale au crescut cu 1% (7,217 milioane lei) faţă de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2017.

Cantitatea totală transportată în perioada ianuarie – martie 2018 a fost mai mare cu 199.000 tone faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017. În trimestrul I 2018, cantitatea transportată pe subsistemul de transport ţară a scăzut cu 23.000 tone (2,6%), iar pe subsistemul de transport import a crescut cu 222.000 tone.

Cantitatea transportată pe subsistemul de transport import a crescut datorită faptului că în trimestrul I 2017 activitatea rafinăriei Petrotel Lukoil a fost întreruptă în perioada 25.02-31.03.2017 pentru revizie tehnologică programată.

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a aprobat repartizarea sub formă de dividende a sumei de 69.621.097 lei din profitului net aferent exerciţiului financiar 2017, valoarea dividendului brut pe acţiune fiind de 8,04168315 lei. Data plăţii a fost stabilită de către AGOA pentru 28.06.2018.

Conpet oferă servicii specializate de transport petrolier prin conducte şi cu vagoane cisternă pe calea ferată (CF), asigurând aprovizionarea rafinăriilor cu ţiţei şi derivate ale acestuia din producţia internă şi din import.

Societatea operează o reţea de conducte cu o lungime de 3.800 km, care traversează 24 de judeţe ale ţării. Operaţiunile de transport sunt coordonate de la Dispeceratul Central.

Principalii parteneri de afaceri ai Conpet sunt OMV Petrom, Petrotel Lukoil şi Rompetrol Rafinare.

Capitalul social al Conpet este în valoare de 28,569 milioane de lei. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 58,71% din capital iar alţi acţionari – 41,28%.

Te-ar mai putea interesa și
2024 în cifre: Cei mai mari producători auto rămân cei tradiționali, dar chinezii vin puternic din urmă
2024 în cifre: Cei mai mari producători auto rămân cei tradiționali, dar chinezii vin puternic din urmă
În ciuda creșterii tot mai vizibile a producătorilor auto din China, clasamentul celor mai puternici constructori de mașini din lume în 2024 este dominat de grupurile tradiționale. Lucrurile se......
Secretarul General al ONU a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen și Israel
Secretarul General al ONU a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen și Israel
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen şi Israel ...
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA au declarat joi că analiza eșantioanelor din primul caz sever ...
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Dificultăţile economiei chineze şi stagnarea celei germane au fost două dintre focarele de îngrijorare în domeniul ...