Profitul net al Lukoil a crescut cu 13,5% în al doilea trimestru

Economica.net
29 08. 2014
lukoil_3456789876543_31691600

Profitul operaţional a înregistrat o creştere anuală de 24,7% până la 5,437 miliarde de dolari în timp ce vânzările companiei au crescut şi ele cu 9% până la 38,205 miliarde de dolari.

În data de 30 iulie, Lukoil a încărcat primul său tanc petrolier în portul Basra din Irak după ce în luna martie a acestui an a demarat producţia la zăcământul West Qurna-2, cel mai mare zăcământ al său. În paralel, compania a început lucrările la o serie de câmpuri petrolifere din Marea Caspică şi Siberia pentru a creşte producţia. Lukoil şi-a majorat cheltuielile de capital în primul semestru cu 11% până la 7,7 miliarde de dolari, dintre care 4,490 miliarde de dolari au fost cheltuiţi numai în al doilea trimestru.

În al doilea trimestru al anului producţia de petrol şi gaze naturale realizată de Lukoil a fost de 2,313 milioane barili echivalent petrol pe zi, cu 5,5% mai mare în ritm anual. În timp ce producţia de petrol a crescut până la două milioane barili pe zi, producţia de gaze a scăzut până la 311.000 barili pe zi.

Grupul petrolier Lukoil este cea mai mare companie privată din Rusia din punct de vedere al veniturilor, cu o cifră de afaceri de 141 miliarde de dolari în 2013. Compania deţine patru rafinării mari pe teritoriul Rusiei şi trei în exterior.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.