Profitul net al SIF2 Moldova, în creştere cu aproape 62% în 2014

Economica.net
16 02. 2015
dsc001508_36337900

SIF2 Moldova a înregistrat, în perioada de referinţă, venituri totale de 466,40 milioane de lei, în creştere cu aproape 42% faţă de nivelul din 2013, de 272,02 milioane de lei, şi aproape duble faţă de cele bugetate în 2014, de 241,18 milioane de lei.

Cheltuielile totale s-au situat, anul trecut, la 185,81 milioane de lei, mai mari cu 8,15% comparativ cu cele consemnate în anul precedent, de 170,67 milioane de lei, şi cu peste 43% faţă de cele cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent lui 2014, respectiv 105,22 milioane de lei.

Provizioanele constituite de societate la 31 decembrie 2014 erau de 59,87 milioane de lei, în scădere faţă de cele din 2013, care s-au situat la 60,29 milioane de lei.

Datoriile SIF2 Moldova se ridicau, la finele anului trecut, la 59,5 milioane de lei, mai mici cu 7,4% faţă de cele înregistrate la 31 decembrie 2013.

În primele nouă luni din 2014, SIF2 Moldova a participat la majorarea capitalului social al companiilor Agribusiness Capital, Real Estate Asset şi Opportunity Capital, cu aport în numerar, în acord cu strategia sa de dezvoltare a afacerilor prin intermediul unor vehicule investiţionale specializate.