Profitul OTP Bank România a crescut anul trecut cu 65%, la 92 millioane de lei
Potrivit documentului, banca a raportat o creştere de 17% a profitului operaţional de la an la an, în urma avansului cu 22% a veniturilor totale şi a creşterii cu 25% a costurilor de exploatare. „Acest lucru este în directă corelaţie cu strategia de dezvoltare a băncii, având în vedere costurile de personal mai mari, determinate de majorarea numărului de angajaţi cu 18%. Activitatea comercială s-a intensificat în mod semnificativ, în linie cu strategia de creştere organică a băncii. Astfel, volumul de credite ipotecare noi a crescut cu 74% de la an la an, în timp ce soldul creditelor de nevoi personale a avansat cu 15%”, se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii băncii precizează că în trimestrul patru a fost înregistrată taxa pe activele bancare în valoare de 5,4 milioane de lei, care a fost inclusă la categoria ajustări în rezultatele financiare consolidate ale grupului. „Prin urmare, efectul acestei taxe nu apare în rezultatul băncii”, se spune în comunicat.
Totodată, volumul creditelor performante, ajustat la cursul de schimb, a crescut cu 23% de la an la an, susţinut de o cerere solidă pentru creditele ipotecare şi pentru segmentul corporate. În 2019, activitatea de retail şi segmentul corporate au înregistrat un avans similar, de 19%, de la an la an. Astfel, totalul activelor băncii a atins 13,8 miliarde lei de în 2019.
În ceea ce priveşte calitatea împrumuturilor, volumul creditelor neperformante, ajustat la cursul de schimb valutar, a crescut cu 116 milioane de lei, faţă de scăderea de 29 milioane de lei înregistrată în anul 2018.
Potrivit băncii, costurile totale de risc s-au redus cu 4% de la an la an, în condiţiile în care provizioanele privind creditele au scăzut cu 36%. Nivelul înregistrat de costurile cu alte provizioane a fost afectat negativ în 2019, în urma unei operaţiuni din trimestrul trei: compania de Factoring din România, OTP Factoring SRL (care este prezentată ca parte din activitatea operaţională a OTP Bank România) a realizat majorări de capital pentru filialele sale cu capitaluri proprii negative.
„În consecinţă, pentru că aceste subsidiare nu făceau parte din aria de consolidare a grupului, în rezultatele OTP Bank România a fost înregistrată o depreciere. În urma acestei operaţiuni, în trimestrul patru al anului trecut, costurile cu alte riscuri au scăzut cu 22% comparativ cu trimestrul precedent. Apetitul românilor pentru economisire a crescut în 2019, astfel încât volumul depozitelor, ajustat la cursul de schimb, a crescut cu 24% de la an la an, fiind susţinut de rezultatele segmentelor de retail şi corporate. Indicatorul credite/depozite nete a fost de 122% la finalul anului trecut”, se menţionează în comunicat.
În conformitate cu reglementările locale, activele băncii au atins nivelul de 13,3 miliarde de lei, iar profitul după impozitare a fost de 75 milioane de lei (70,5 milioane lei inclusiv taxa pe active). Totodată, rata de adecvare a capitalului băncii s-a redus la 19,7%, de la 20,5% în trimestrul anterior datorită creşterii activelor, însă mult peste nivelul minim de 15,7% (inclusiv amortizoarele de capital).
OTP Group a înregistrat în 2019 un profit ajustat după impozitare de 6,1 miliarde de lei, cu o creştere de 29% de la an la an.
Reprezentanţii OTP Bank România precizează că, începând cu anul 2019, situaţiile financiare ale OTP Leasing România sunt prezentate ca parte a OTP Bank România, iar performanţa perioadei de bază – anul 2018, nu conţine şi contribuţia OTP Leasing România, aceasta fiind prezentată în cadrul companiilor externe de leasing.
Profitul ajustat realizat de OTP Leasing România în 2019 este de 5,5 milioane de lei. Volumul de credite aflate în stadiul 1 şi 2 la OTP Leasing România a înregistrat un nivel de 399 milioane de lei, iar numărul de angajaţi a fost de 49 la sfârşitul anului 2019.
OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii f inanciare. La finalul anului 2018, banca ocupa locul 9 după active în clasamentul jucătorilor bancari din România.
OTP Group aniversează în acest an 70 de ani de activitate, în timp ce subsidiara din România marchează 15 ani de prezenţă de piaţa locală