Profitul Petrom a crescut de peste cinci ori, până la 9,156 miliarde lei în primele nouă luni din 2022. 4,51 mld. doar în T3 datorită scumpirilor la carburanți, hidrocarburi şi energie electrică
Jumătate din acest profit a fost consemnat numai în trimestrul 3 din 2022, cauza primordială fiind scumpirile hidrocarburilor, carburanților și energiei electrice.
Mai precis, profitul din T3 2022 (4,51 miliarde de lei) a fost de 6,5 ori mai mare faţă de cel din al treilea trimestru din 2021 (696 milioane de lei ).
Valoarea veniturilor din vânzări consolidate a crescut în trimestrul 3 cu 170% comparativ cu T3/21, până la 18,667 miliarde lei, susţinută în principal de preţurile mai mari ale mărfurilor şi de volume mai mari aferente vânzărilor de electricitate, parţial contrabalansate de volumele mai mici aferente vânzărilor de gaze naturale.
Vânzările din segmentul Rafinare şi Marketing au reprezentat 49% din totalul vânzărilor consolidate, cele din segmentul Gaze şi Energie au reprezentat 51%, în timp ce vânzările din segmentul Explorare şi Producţie au fost de numai 0,1% (vânzările din Explorare şi Producţie fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terţi).
Rezultatul financiar net a fost un profit de 100 milioane de lei în T3/22 comparativ cu o pierdere de 152 milioane lei în T3/21, în principal ca urmare a veniturilor mai mari din dobânzi la depozitele bancare. Prin urmare, profitul înainte de impozitare în T3/22 a fost de 5,302 miliarde lei, semnificativ mai mare faţă de valoarea de 827 milioane lei din T3/21.
„Într-un mediu volatil, cu preţuri ridicate, cu fundamentele pieţei profund afectate de contextul geopolitic, rezultatul nostru operaţional 1-9/22 din exploatare CCA a crescut la 10 miliarde lei. În aceeaşi perioadă, contribuţia noastră la bugetul de stat a ajuns la 15 miliarde lei, un nivel aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest lucru se datorează creşterii impozitelor directe care au fost de peste 5 ori mai mari, determinate în principal de impozitarea gazelor şi energiei electrice. Investiţiile noastre au fost de 2,3 miliarde de lei, cu 25% mai mari faţă de anul trecut, şi ne aşteptăm ca suma anuală să fie în jur de 4 miliarde de lei, în funcţie de climatul investiţional. De-a lungul perioadei, ne-am operat facilităţile în siguranţă şi la niveluri ridicate de utilizare, asigurându-ne că produsele esenţiale sunt disponibile pentru clienţii noştri, avansând în acelaşi timp în proiectele noastre strategice care contribuie la securitatea aprovizionării şi la creşterea economică a ţării”, a declarat Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom.
Potrivit rezultatelor companiei, în primele trei trimestre, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de de 10,1 miliarde lei, în contextul fără precedent al preţurilor mărfurilor crescute şi volatile, generate de contextul geopolitic. Valoarea investiţiilor s-a ridicat la 2,3 miliarde lei, în creştere cu 25%, iar contribuţia la bugetul de stat a crescut la aproximativ 15 miliarde lei, aproape dublu.
Totalul taxelor directe a fost de 7,1 miliarde lei, de peste 5,5 ori mai mari, creştere determinată în principal de nivelul mai ridicat de taxare pentru gazele naturale şi taxa recent introdusă pe electricitate.
În segmentul Explorare şi Producţie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 4,357 miliarde lei, comparativ cu 1,226 miliarde lei în primele trei trimestre din 2021, în principal datorită preţurilor mai mari ale ţiţeiului şi gazelor naturale şi a impactului pozitiv al cursului de schimb, parţial compensate de taxare mai ridicată şi producţie mai scăzută.
Producţia în România, excluzând externalizările, a scăzut cu 6,5%, în principal din cauza declinului natural din zăcămintele principale, dar a fost parţial compensată de contribuţia mai mare de la sonde noi.
Costul de producţie a crescut cu 3%, la 13,05 dolari/bep, din cauza costurilor crescute cu serviciile şi energia şi a scăderii producţiei disponibile la vânzare, parţial compensate de impactul pozitiv al cursului de schimb şi datorită unui element de natură nerecurentă în legătură cu un control fiscal.
În segmentul Rafinare şi Marketing, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 3,157 miliarde lei, în primele nouă luni ale anului în curs, comparativ cu 1,491 miliarde lei în perioada similară din 2021, reflectând marjele favorabile de rafinare, cererea mai ridicată de carburanţi şi performanţa operaţională bună.
Rata de utilizare a rafinăriei s-a situat la 94%, fiind similară cu cea din perioada 1-9/21, peste rata medie de utilizare din regiune.
Volumele vânzărilor cu amănuntul au fost mai mari cu 2%.
Pe segmentul Gaz şi Energie s-a consemnat un rezultat din exploatare excluzând elementele speciale de 2,810 miliarde lei, comparativ cu 337 milioane lei în primele nouă luni din 2021, un rezultat foarte bun din activitatea de gaze naturale, în principal datorită tranzacţiilor încheiate în afara României, precum şi un rezultat foarte bun din activitatea de energie electrică.
Volumele de vânzări de gaze naturale au fost cu 8% mai mici, în contextul unei scăderi cu 14% a cererii totale de piaţă.
Producţia netă de energie electrică s-a situat la de 3,53 TWh, cea mai mare de până acum, de la debutul operaţiunilor comerciale, acum 10 ani, reprezentând 9% din mixul de generare electricitate al României.
Grupul OMV Petrom a raportat o poziţie netă de numerar, incluzând leasing în valoare de 12,261 miliarde lei la 30 septembrie 2022, mai mare comparativ cu cea înregistrată la 30 septembrie 2021 de 8,173 miliarde lei şi cu cea de la 31 decembrie 2021 de 9,391 miliarde lei.
Comparativ cu 31 decembrie 2021, activele imobilizate au scăzut cu 684 milioane lei, până la 31,971 miliarde lei, în principal pe fondul scăderii imobilizărilor corporale, întrucât amortizarea, ajustările nete de depreciere şi scăderea activului de dezafectare în urma revizuirii au depăşit intrările din timpul perioadei.
Capitalurile proprii au crescut la 38,986 miliarde lei la 30 septembrie 2022, comparativ cu 34,214 miliarde lei la 31 decembrie 2021, îndeosebi ca urmare a profitului net generat în perioada curentă, efect parţial contrabalansat de dividendele distribuite pentru anul financiar 2021 şi de distribuirea dividendelor speciale aprobate în Adunarea Generala Ordinară a Acţionarilor din 26 iulie 2022. Indicatorul total capitaluri proprii la total active al Grupului a fost de 68% la 30 septembrie 2022, similar cu nivelul de la 31 decembrie 2021.
Datoriile totale la 30 septembrie 2022 au crescut cu 2,472 miliarde lei comparativ cu 31 decembrie 2021. Creşterea datoriilor pe termen scurt a fost determinată, în mare parte, de efectul combinat generat de datoriile mai mari privind instrumentele derivate, de recunoaşterea obligaţiei OMV Petrom către acţionari în urma subscrierilor acestora în luna septembrie în cadrul procesului de majorare a capitalului social, de datoriile mai mari cu impozitul pe profit, de datoriile mai mari în legătură cu taxele specifice industriei energetice şi de nivelul mai ridicat al provizioanelor.
În plus, se arată în raportul companiei, datoriile comerciale au crescut ca urmare a achiziţiilor mai mari. Creşterea datoriilor pe termen scurt a fost parţial contrabalansată de scăderea datoriilor pe termen lung, determinată mai ales de revizuirea provizioanelor privind obligaţiile cu dezafectarea şi restaurarea, în mare parte în urma creşterii ratei nete de actualizare.
„OMV Petrom continuă să monitorizeze îndeaproape războiul existent dintre Rusia şi Ucraina şi orice sancţiuni şi contrasancţiuni suplimentare care decurg din acesta. Societatea analizează în mod regulat impactul potenţial asupra sferei sale de activitate. Întreruperile continue şi/sau intensificate în fluxurile de mărfuri ruseşti dinspre Rusia către Europa ar putea
determina creşteri suplimentare ale preţurilor energiei în Europa care au crescut din nou în al treilea trimestru din 2022. Sancţiunile împotriva Rusiei şi contrasancţiunile emise de Rusia ar putea duce la perturbări în lanţurile globale de aprovizionare şi la penurie, de exemplu, de produse energetice, materii prime, produse agricole şi metale, conducând, în consecinţă, la
creşteri şi mai mari ale costurilor operationale”, avertizează compania.
OMV Petrom precizează că va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţiile şi să evalueze în mod regulat impactul asupra fluxului de trezorerie şi a lichidităţii Grupului.
„Contextul geopolitic determinat de conflictul existent dintre Rusia şi Ucraina nu a avut un impact negativ semnificativ asupra situaţiilor financiare interimare consolidate simplificate la 30 septembrie 2022. Acest lucru s-a datorat preţurilor excepţional de mari ale mărfurilor şi a fost susţinut de poziţia noastră de capital de-a lungul lanţului valoric. Cu toate acestea, am fost deja martori la anumite intervenţii în sfera de reglementare, vizând preţurile ridicate ale mărfurilor, cu aplicabilitate pentru perioade limitate de timp”, adaugă reprezentanţii OMV Petrom.