Profitul Romgaz a scăzut cu doar 1% pe fondul reducerii afacerilor cu 26%. Reglementarea prețurilor a ajutat compania să plătească taxe mai mici

12 05. 2023
romgaz6
Sursa: Compania

Grupul Romgaz a înregistrat în primul trimestru al anului 2023 o cifră de afaceri de 2,9 miliarde de lei, în scădere cu 26%, comparativ cu cea realizată în primul trimestru al anului 2022, arată raportul companiei trimis Bursei de Valori.

Profitul net consolidat al companiei a fost de 970 de milioane de lei, în ușoară scădere (0,98%) față de cel din primele trei luni ale anului 2022, pe fondul unei scăderi a cantităților de gaze extrase cu aproape 5,4% față de primul trimestru din 2022, până la 1,23 miliarde de metri cubi de gaze. La rândul ei, cantitatea de energie electrică produsă a fost de 323 GWh în T1 2023, cu 6,5% mai mică faţă de perioada similară a anului trecut.

Scăderea cifrei de afaceri provine din diminuarea cu 25,46% (-877,31 milioane lei) a veniturilor consolidate din vânzarea gazelor și din scăderea cu 62,19% (-199,60 milioane lei) a veniturilor din vânzarea de energie electrică.

Cu toate acestea, profitul net s-a conservat aproape de nivelul din T1 2022 din cauza reglementării.

Romgaz vinde acum, în baza reglementărilor, mare parte din producția sa la preț reglementat de 150 de lei/MWh, ceea ce îi diminează masiv valoarea taxelor și suprataxelor care trebuie plătite comparativ cu ce a trebuit să plătească în primul trimestru din anul trecut. Cităm din raport:

“Marjele realizate ale profitului net consolidat (33,34%), EBIT consolidat (59,90%) şi EBITDA consolidat (64,71%) au înregistrat majorări semnificative faţă de T1 2022 (24,95%; 28,97% şi respective 31,24%). Creșterile sunt datorate unui nivel mai redus al cheltuielilor înregistrate de SNGN Romgaz SA cu redevența (146,5 mil.lei în T1 2023 față de 458,4 milioane în T1 2022) și al celor cu impozitul pe veniturile suplimentare din activitatea de vânzare a gazelor naturale (476,9 mil.lei în T1 2023, față de 1.843,2 mil.lei în T1 2022), ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 27/2022 cu modificările și completările ulterioare. Potrivit acestei ordonanțe, pentru gazele vândute la pretul de 150 lei/MWh nu se plătește impozit pe venit suplimentar, iar redevența este plătită în baza acestui preț, nu a celui de referință comunicat lunar de Agenția Națională pentru Resurse Minerale”

Romgaz și-a contabilizat încă din ultimul trimestru al anului trecut plata deja celebrei taxe de solidaritate pentru tot anul, în sumă de circa un miliard de lei.